Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din „Beethoven” și „The Heartbreak Kid”, a murit

De: Ana Obretin / 19.05.2021, 09:14
Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din

Actorul Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din filme ca „The Heartbreak Kid”, „Heaven Can Wait”, „Midnight Run” și „Beethoven”, a murit marți, la vârsta de 86 de ani, din cauza unui cancer de măduvă osoasă, în locuința sa din Connecticut.

După ce a debutat în televiziune, Charles Grodin a jucat numeroase roluri și pe marele ecran, de obicei portretizând nevroticul urban exasperat. Grodin și-a făcut debutul într-un film minor, „Sex and the College Girl”, în 1964, după care a refuzat rolul principal din „The Graduate”, ceea ce l-a făcut pe Dustin Hoffman un star.

Grodin a devenit însă cunoscut apoi cu un rol secundar în „Rosemary’s Baby” din 1968. Simțul ascuțit al umorului l-au făcut, de asemenea, un invitat perfect pentru talk show-uri, el având, de altfel, propria sa emisiune de gen. Grodin a scris și piese de teatru și cărți.

Comedia din 1972 „The Heartbreak Kid”, scrisă de Neil Simon și regizată de Elaine May, i-a adus o nominalizare la Globul de Aur, acesta fiind, de altfel, unul dintre puținele filme de succes din cariera sa în care a jucat un rol principal. În schimb, a realizat memorabile roluri secundare, precum cel al avocatului intrigant din „Heaven Can Wait”, realizat de Warren Beatty în 1978. Filmul în care talentul lui Grodin a fost, probabil, cel mai bine utilizat a fost comedia de aventuri a lui Martin Brest din 1988 „Midnight Run”, în care a jucat alături de Robert De Niro, scrie Variety.

Grodin a câștigat un singur premiu Emmy de-a lungul carierei, pentru regia producției TV „The Paul Simon Special” din 1977.

CITEȘTE ȘI: Cântărețul britanic Nick Kamen, cunoscut pentru „I Promised Myself”, a murit

Văduva lui Kirk Douglas, producătoarea de film Anne Douglas, a murit la 102 ani

Foto: Profimedia Images