Cine era Halyna Hutchins, cineasta ucisă pe platoul de filmare de Alec Baldwin?

De: Andra Voiculescu / 22.10.2021, 15:12
Cine era Halyna Hutchins, cineasta ucisă pe platoul de filmare de Alec Baldwin?

Halyna Hutchins, cineasta care fost ucisă de actorul Alec Baldwin după ce acesta a tras cu un pistol de recuzită pe un platou de filmare, este descrisă de colegii săi drept „un artist incredibil”.

Revista American Cinematographer a numit-o una dintre vedetele sale în ascensiune în 2019, iar regizorul Archenemy, Adam Egypt Mortimer, a declarat pentru BBC News că este „cu adevărat incredibil” faptul că aceasta a murit pe un platou de filmare.

Industria cinematografică a rămas șocată și în doliu după ce Hutchins a fost ucisă pe platourile de filmare.

Hutchins, care avea 42 de ani, a fost director de imagine pentru cel mai recent film al lui Baldwin, „Rust”, un western care a fost filmat în New Mexico și îi are în rolurile principale pe Baldwin, Travis Fimmel și Jensen Ackles.

Potrivit declarațiilor forțelor de ordine furnizate CNN, Hutchins a fost împușcată în jurul orei 13:50, joi, ora locală, și a fost transportată cu avionul la spital, dar a murit din cauza rănilor.

Născută în Ucraina, Hutchins a locuit în Los Angeles și a absolvit Institutul American de Film în 2015. Ea a fost implicată în producția a 49 de filme, TV și video de-a lungul carierei, potrivit IMDB.

Hutchins s-a născut în Ucraina în 1979 și a crescut într-o bază militară sovietică din Cercul Polar, „înconjurată de reni și submarine nucleare”.

Ea a intrat în industria filmului după ce a obținut o diplomă în jurnalism internațional de la Universitatea de Stat din Kiev. După ce a lucrat la producții documentare în Marea Britanie, s-a mutat la Los Angeles, unde a absolvit conservatorul American Film Institute în 2015.

Ea a mai lucrat la filmul de groază Darlin’, regizat de Pollyanna McIntosh, care a debutat la festivalul de film SXSW 2019.

Ultima postare a lui Hutchins pe Instagram este de marți, și o arătă călărind in New Mexico.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Halyna Hutchins (@halynahutchins)

Regizorul James Cullen Bressack a comentat la postarea ei pentru a spune: „Îmi va fi dor de tine, prietena mea … Acest lucru este devastator”.

Și alți regizori i-au adus un ultim omagiu lui Hutchins.

Regizorul „Archenemy”, Adam Egypt Mortimer, a spus: „Sunt atât de trist că am pierdut-o pe Halyna. Și atât de înfuriat că acest lucru s-a putut întâmpla pe un platou. Era un talent genial, era total dedicată artei și filmului”.

Sursa foto: Profimedia

 

Citește și: Alec Baldwin a provocat un incident grav pe platourile de filmare (apropotv.ro)

Vedete care au ucis în viața reală: De la Tupac la Oliver Stone, Sid Vicious (apropotv.ro)