Clint Eastwood a dat în judecată o firmă care îi folosea imaginea pentru a vinde produse pe bază de canabis. Cât a câștigat actorul în instanță

De: Nicoleta Lepădatu / 05.10.2021, 05:40
Clint Eastwood a dat în judecată o firmă care îi folosea imaginea pentru a vinde produse pe bază de canabis. Cât a câștigat actorul în instanță

Clint Eastwood a câştigat 6 milioane de dolari după două procese intentate unei societăţi comerciale care se folosea de imaginea sa pentru a promova și vinde produse pe bază de canabis.

Chiar dacă actorul are mai mereu în gură o țigară de foi în ”The Good, the Bad and the Ugly”, aceasta este doar un simplu accesoriu. La 91 de ani, Clint Eastwood are o minte sănătoasă într-un corp sănătos. În 2014, într-un interviu, el a povestit despre stilul de viață de la care nu se abate. „Îmi place un pahar de vin bun din când în când, dar în acest moment al vieții mele nu beau niciodată excesiv”, a explicat actorul. „Când eram mai tânăr, trebuie să mi se fi întâmplat o dată sau de două ori să exagerez. Încerc mereu să fiu rezonabil. Nu am fumat niciodată, cu excepția cazului în care mi s-a cerut pentru un rol. În afară de asta, încerc să mănânc cât mai sănătos posibil.”

În iulie 2020, Clint Eastwood a fost surprins să descopere într-un articol numele său folosit de societatea Mediatonas UAB, cu sediul în Lituania, pentru promovarea de produse pe bază de CBD. Potrivit publicației The New York Times, articolul conţinea un fals interviu acordat The Today Show în care se susţinea că Eastwood „renunţă la lumina refrectoarelor” pentru a acorda mai mult timp produselor lui pe bază de canabinoid, printre care se află uleiuri și jeleuri.

Clint Eastwood a depus două plângeri la tribunalul federal din Los Angeles, prima dintre ele fiind împotriva unor fabricanţi de produse denumite generic CBD marketate ca ”Euphoric CBD”, ”Sera Relief” şi ”Patriot Supreme” pentru felul în care îi folosesc numele pentru a-şi promova produsele online. „Domnul Eastwood nu are şi nu a avut vreodată legătură cu fabricarea, promovarea şi/sau vânzarea oricăror produse CBD”, se arată în plângerea penală.

Clint Eastwood şi Garrapata, societatea care îl reprezintă, au primit 6 milioane de dolari despăgubiri ca urmare a folosirii neautorizate a numelui şi imaginii lui Clint Eastwood de către societatea lituaniană.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Clint Eastwood se întoarce pe marile ecrane la 91 de ani, în trailerul „Cry Macho” (Video)