“Colectiv”, “Nomadland” și “Minari”, printre filmele nominalizate la Independent Spirit Awards

De: Ana Obretin / 26.01.2021, 19:23
“Colectiv”, “Nomadland” și “Minari”, printre filmele nominalizate la Independent Spirit Awards

“Colectiv”, de Alexander Nanau, “Nomadland”, de Chloe Zhao, și “Minari”, de Lee Isaac Chung, se numără printre filmele nominalizate la prestigioasele Independent Spirit Awards.

Trofeele sunt decernate anual de asociația Film Independent din Los Angeles și reprezintă un eveniment major pentru peliculele care nu sunt realizate de marile studiouri de la Hollywood și care au nevoie de promovare înainte de gala Oscar. 

Ceremonia de anul acesta, a 36-a, va avea loc pe 22 aprilie, cu trei zile înainte de gala Academiei de film americane. 

Anul acesta, topul nominalizărilor este condus de “Never Rarely Sometimes Always”, de Eliza Hittman. Pelicula a obținut șapte nominalizări, inclusiv în categoria “cel mai bun film”, unde concurează cu “First Cow”, “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Minari” și “Nomadland”.

Filmul “Minari” a primit șase nominalizări, în timp ce “Ma Rainey’s Black Bottom”, de George C. Wolfe, și “Nomadland” au obținut câte cinci. 

Documentarul lui Alexander Nanau “Colectiv” concurează pentru premiul Spirit cu “Crip Camp”, de Jim LeBrecht și Nicole Newnham, “Dick Johnson is Dead”, de Kirsten Johnson, “The Mole Agent”, de Maite Alberdi, și “Time”, de Garrett Bradley. Documentarul „Colectiv”, prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Veneția din 2019, spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015. “Colectiv” este propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional în 2021.

CITEȘTE ȘI: “Colectiv”, de Alexander Nanau, desemnat cel mai bun film străin de National Society of Film Critics

Lee Isaac Chung (“Minari”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”), Eliza Hittman (“Never Rarely Sometimes Always”), Kelly Reichardt (“First Cow”) și Chloé Zhao (“Nomadland”) concurează pentru trofeul Spirit acordat celui mai bun regizor. Lee Isaac Chung, Emerald Fennell și Eliza Hittman au fost nominalizați și pentru scenariu, alături de Mike Makowsky (“Bad Education”) și Alice Wu (“The Half of It”). 

Riz Ahmed (“Sound of Metal”), regretatul Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Adarsh Gourav (“The White Tiger”), Rob Morgan (“Bull”) și Steven Yeun (“Minari”) au fost nominalizați pentru cel mai bun rol principal masculin, iar pentru trofeul acordat celei mai bune interpretări feminine concurează Nicole Beharie (“Miss Juneteenth”), Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Sidney Flanigan (“Never Rarely Sometimes Always”), Julia Garner (“The Assistant”), Frances McDormand (“Nomadland”) și Carey Mulligan (“Promising Young Woman”). 

Anul acesta, organizatorii au adăugat cinci categorii dedicate producțiilor TV: “cel mai bun show nou cu scenariu”, “cel mai bun show nou fără scenariu/ documentar”, “cea mai bună interpretare masculină dintr-un show cu scenariu”, “cea mai bună interpretare feminină dintr-un show cu scenariu” și “cea mai bună distribuție într-un serial cu scenariu”.

Lista completă a nominalizărilor se găsește pe site-ul Film Independent

Anul trecut, premiul Spirit pentru cel mai bun film i-a fost acordat producției “The Farewell”, de Lulu Wang.

CITEȘTE ȘI: Filmul „Nomadland”, de Chloé Zhao, marele câștigător la Gotham Awards 2021

Foto: Profimedia Images