Cum au devenit milionari peste noapte! 5 idei de afaceri de-a dreptul trăsnite

De: Pusa Toader / 12.10.2015, 13:22
Cum au devenit milionari peste noapte! 5 idei de afaceri de-a dreptul trăsnite
O mulţime de oameni au devenit milionari peste noapte inventând, pur şi simplu, un lucru ori un serviciu la care nu se gândea nimeni.

Un astfel de exemplu este fata de 17 ani care a renunţat la şcoală, după ce a creat un site ce vindea layout-uri MySpace şi oferea tutoriale gratis în timp ce le instala. Compania acesteia a înregistrat repede profit de un milion de dolari, în timp ce ea câştigă aproape 700.000 de dolari pe lună.

Business Insider a creat un top al ideilor de milioane care creează milionari, iar aplicaţia iFart este una dintre acestea. Creatorul Joel Comm, CEO la InfoMedia Inc., a câştigat 10.000 de dolari pe zi, la două luni după ce a lansat aplicaţia. Alte surse spun că Joel Comm a făcut nu mai puţin de 40.000 de dolari, în două zile, numai din vânzarea, cu 0,99$, a ingratei aplicaţii.

Iată şi alte idei nebuneşti care s-au dovedit de succes şi au dat naştere unor milionari peste noapte.

 

Pet Rock

Business Insider a clasificat Pet Rock drept una dintre cele mai trăsnite idei care a adus milioane în contul creatorului ei. Gary Dahl, un copywriter care avea propria agenţie de publicitate, a devenit multimilionar în doar şase luni după ce a creat Pet Rock, adică o piatră pe post de animăluţ de companie.

Dacă ideea de a vinde pietre vi se pare stupidă, ar trebui să ştiţi că Dahl a vândut fiecare piatră cu 3,95 dolari, câştigând aproximativ 3 dolari din fiecare vânzare. A importat “produsul brut” din California şi Mexic, l-a pus într-o cutie, ba chiar a adăugat un manual cu instrucţiuni, care explică felul în care trebuie să ai grijă de piatra “de companie”. Dahl insistă că o astfel de piatră îţi poate aduce mai multă bucurie decât ai putea crede – lui i-a adus peste 15 milioane de dolari în jumătate de an.

 

Wacky Wall Walker

Marile idei apar atunci când te aştepţi mai puţin. De pildă, Ken Hakuta a câştigat aproximativ 80 de milioane de dolari, după ce mama lui i-a trimis un cadou din China. Hakuta a  fost atât de fascinat de jucăria care se căţăra pe pereţi, încât a cumpărat imediat drepturile, cu suma de 100.000 de dolari, şi a început să o vândă în zona Washington-ului. Vânzările au mers destul de prost până când unul dintre jurnaliştii de la Washington Post a scris un articol despre jucărie. Restul e istorie. La câteva luni după apariţia articolului în publicaţia de mai sus, Hakuta vindea 240 de milioane de jucării Wacky Wall Walker şi se îmbogăţea cu 80 milioane de dolari.

SuperJam

Adolescentul scoţian Fraser Doherty era, pur şi simplu, obsedat de dulceţurile bunicii sale şi, mai mult, convins că toată lumea ar adora aceste delicatese. Drept urmare, la numai 14 ani, puştiul a început să facă dulceaţă, în bucătăria părinţilor lui. Doi ani mai târziu, a renunţat la şcoală pentru a se ocupa exclusiv de afacerea lui cu dulceaţă, iar la ora actuală acesta vinde 500.000 de borcane pe an şi are o avere estimată la aproape 2 milioane de dolari.

“Osul dorinţelor” sintetic

Iată încă o idee nebunească de milioane de dolari. LuckyBreak este o companie creată de Ken Ahroni, un tânăr frustrat de ideea că numai doi oameni de la masă îşi pot permit luxul de a-şi pune o dorinţă de Ziua Recunoştinţei. (Conform tradiţiei, osul de la pieptul curcanului care tronează pe masă, în această zi de sărbătoare, este curăţat de carne şi lăsat un pic să se usuce. Apoi, doi oameni apucă de câte un capăt al osului, îşi pun o dorinţă, apoi trag. Cine se alege cu partea mai mare îşi va îndeplini dorinţa!)

Pentru toţi ceilalţi meseni, Ken Ahroni a creat un produs de plastic, care arată, se simte şi sună la fel la osul de curcan autentic, atunci când se rupe. Compania lui produce aproximativ 30.000 de oase sintetice pe zi, iar afacerea îi aduce mai bine de 2,5 milioane de dolari pe an.

Beanie Babies

H. Ty Warner se bucură de o avere de 3 miliarde de dolari graţie ideii sale trăsnite de a crea Beanie Babies. În ce constă aceasta: a umplut un săculeţ cu boabe de fasole, i-a ataşat o pereche de urechi pufoase şi i-a dat un nume irezistibil de drăguţ. La primul său târg de jucării, care avea loc în Atlanta, Warner a vândut 30.000 de produse. Povestea lui este şi mai interesantă cu atât mai mult cu cât nu şi-a făcut niciodată reclamă şi nici nu şi-a vândut jucăriile printr-un lanţ puternic de magazine specializate. Fiind mai greu de găsit, au devenit obiecte de colecţionat, astfel că, la un moment dat, Warner făcea şi 700 milioane de dolari pe an.

Tags: