De Halloween, Alex Bogdan este vampirul Eduard în „Singura casă” unde se poate da o petrecere, la Pro TV

De: Ana Obretin / 27.10.2021, 13:55
De Halloween, Alex Bogdan este vampirul Eduard în

De Halloween, spectatorii Pro TV se pot bucura de show-ul „Singura casă”.

Duminică, de la ora 22:30, va fi difuzată emisiunea al cărei concept le aparține celor de la Magic Maker Media House (MMMH), casa de producție independentă și parte a grupului UNTOLD UNIVERSE, iar producția a fost realizată de MMMH în colaborare cu PRO TV.

Cel care aduce spectacolul este vampirul Eduard, interpretat de simpaticul detectiv de la „Masked Singer România” Alex Bogdan. „Acesta îi va invita la cea mai tare petrecere pe Mihaela Rădulescu, Smiley, Pavel Bartoș și Ruby. Ce îi așteaptă? Un joc de evadare din casa vampirului care le poate aduce la final un premiu de 50.000 euro care va fi donat celor de la Dăruiește viața”, potrivit unui comunicat remis Apropo de Pro TV.

La cei 739 de ani ai săi, vampirul Eduard va fi ajutat de asistentul lui, Relu, să le pregătească celor patru vedete o serie de provocări total neașteptate.

Pe parcursul camerelor, cei patru vor putea profita și de mici indicii, cu condiția să îi cânte vampirului o piesă care îi amintește de copilărie. Cum îi va ajuta sau chiar încurca vampirul Eduard pe Mihaela, Pavel, Smiley și Ruby și  dacă vor reuși să scape, câștigând banii pentru cei de la Dăruiește viața, spectatorii pot afla duminică, în show-ul „Singura casă”.

CITEȘTE ȘI: Codin Maticiuc face parte din distribuția ultimului sezon „Vlad”, de la Pro TV

Pro TV a deschis înscrierile pentru un nou sezon „Imperiul Leilor”

Foto: Pro TV