Disney marchează Ziua Star Wars cu un scurtmetraj crossover cu „Familia Simpson”

De: Ana Obretin / 04.05.2021, 09:27
Disney marchează Ziua Star Wars cu un scurtmetraj crossover cu

Data de 4 mai este considerată Star Wars Day/ Ziua Războiului Stelelor, iar, anul acesta, Disney va marca sărbătoarea cu un scurtmetraj crossover între „Star Wars” și „Familia Simpson/ The Simpsons”, „Maggie Simpson In ‘The Force Awakens From Its Nap'”.

Cum a apărut Star Wars Day

În 1978, fanii francizei au inventat un joc de cuvinte de la sloganul „May the Force Be With You” (Forța să fie cu tine), „May the 4th be with you” (4 mai fie cu tine). Inițial urarea s-a vrut a fi pentru Ziua Independenței SUA, marcată pe 4 iulie. În anul următor, însă, a fost folosită pe 4 mai, după ce cotidianul The London Evening News a avut o pagină de publicitate cu un mesaj de felicitare adresat primei femei premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher, care a câștigat alegerile pe 4 mai 1979 – „May the Fourth Be With You, Maggie. Congratulations!”.

La acel moment se împlineau doi ani de la lansarea primului film al seriei, premiat cu șase Oscaruri.

După lansarea filmului „Războiul Stelelor III – Răzbunarea Sith”, a apărut și expresia Revenge of the 5th, care marchează, pe 5 mai, o zi a personajelor negative ale francizei.

Anul acesta, Disney, care a cumpărat franciza creată de George Lucas în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, marchează Ziua Războiului Stelelor cu un scurtmetraj amuzant.

Sinopsisul pentru „Maggie Simpson In ‘The Force Awakens From Its Nap'” este următorul: „Într-o grădiniță, departe, departe …  dar încă în Springfield, Maggie este într-o căutare epică a suzetei furate. Aventura ei o aduce față în față cu tineri Padawans, lorzi Sith, droizi familiari, rebeli și cu o bătălie supremă cu partea întunecată, în acest scurtmetraj original care sărbătorește galaxia Star Wars”.

Platforma Disney a anunțat, de asemenea, două pachete de lucrări de artă virtuală pentru fani, Star Wars Biomes și Star Wars Vehicle Flythroughs.

Anunțat anterior, „Star Wars: The Bad Batch„, un spin-off al „The Clone Wars”, va avea, de asemenea, premiera marți.

CITEȘTE ȘI: Disney+ a ajuns la aproape 95 de milioane de abonați  

Darth Vader a fost ales cel mai bun personaj din franciza “Star Wars” 

Foto:Facebook/ Disney+