„Eternals / Eternii”, pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul premierei

De: Nicoleta Lepădatu / 09.11.2021, 07:34
„Eternals / Eternii”, pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul premierei

„Eternals / Eternii”, cel de-al 26-lea titlu din Universul cinematografic Marvel, care reprezintă o expansiune a acestuia, prin cei zece supereroi nemuritori care au protejat Pământul și i-au modelat istoria și civilizațiile de la începutul timpului a urcat direct pe primul loc  în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 798.761 de lei.

Când creaturile monstruoase numite Devianții, despre care se credea că sunt pierdute în istorie, revin în mod misterios, Eternii sunt obligați să se reunească pentru a apăra din nou omenirea.

„Este vorba despre un grup de nemuritori incredibili, dar prin călătoria lor ajungem să explorăm ce înseamnă să fii om și istoria umanității pe această planetă” a spus  Chloe Zhao, regizoarea filmului.

Volumele de benzi desenate originale „Eternals” ale lui Jack Kirby, care au fost publicate pentru prima dată în 1976, au fost sursa de inspirație a filmului. Eternii sunt o rasă de extratereștri nemuritori de pe îndepărtata planetă Olympia care au sosit pe Pământ cu mii de ani în urmă pentru a proteja omenirea de o serie de prădători extratereștri – Devianții. Eternii au fost alertați cu privire la amenințarea Deviantă de către Celestiali, o rasă de constructori cosmici care au fost întâlniți în „Guardians of the Galaxy”.

Misiunea Eternilor de a petrece mii de ani pe Pământ pentru a proteja umanitatea, civilizația și planeta derivă din gândirea contemporană despre modul în care oamenii comunică între ei pe tot globul. Eternii de pe Pământ sunt un grup divers și puternic – o combinație de gânditori și luptători, împărtășind aceeași energie cosmică, care se traduce în puteri diferite pentru fiecare. Când lucrează împreună, aceste puteri se completează reciproc.

Povestea se desfășoară pe două perioade de timp. O parte în trecut când au funcționat ca o echipă formidabilă și o unitate familială apropiată. A doua poveste este în prezent, când grupul s-a fracturat și s-a despărțit, mulțumit să trăiască printre oameni, practic ascunzându-se la vedere. Însă amenințarea Devianților înseamnă că Eternii trebuie să-și lase diferențele deoparte și să se regrupeze.

În noua peliculă joacă, printre alții, Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington, Salma Hayek. Filmul este produs de Kevin Feige și Nate Moore și regizat de Chloé Zhao, care a câștigat recent Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru „Nomadland / Ținutul nomazilor”. Louis D’Esposito, Victoria Alonso și Kevin de la Noy sunt producătorii executivi. Scenariul este semnat de Chloé Zhao și Chloé Zhao & Patrick Burleigh și Ryan Firpo & Kaz Firpo.

„Dune”, filmul bazat pe prima jumătate a romanului omonim al lui Frank Herbert, publicat în 1965 și regizat de Denis Villeneuve s-a bucurat și în România de același succes pe care l-a avut la nivel global, dar în această săptămână coboară pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 364.605 de lei.

„Dune” îl are în rolul principal pe Timothée Chalamet, ca Paul Atreides, fiul unei familii de nobili însărcinate cu protejarea planetei Arrakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din Univers. Rebecca Ferguson va juca rolul mamei lui Paul, Lady Jessica, în timp ce ducele Leto Atreides este interpretat de Oscar Isaac. Josh Brolin, Stellan Skarsgård, Zendaya, Charlotte Rampling, Jason Momoa și Javier Bardem joacă, de asemenea. în acest film.

Romanul lui Herbert este considerat deja un clasic al literaturii, dar s-a dovedit de-a lungul timpului dificil de adaptat pentru marele ecran. Versiunea lui David Lynch din 1984 a atras recenzii mixte, iar o alta planificată de regizorul chiliano-francez cult din anii ’70 Alejandro Jodorowsky nu a mai ajuns pe marile ecrane. Povestea celui din urmă proiect a fost relatată în documentarul lui Frank Pavich din 2013 „Jodorowsky’s Dune”. De asemenea, au existat o serie de adaptări TV bazate pe romanul lui Herbert, inclusiv „Dune” (2000) difuzat pe Syfy în SUA și continuarea sa din 2003, „Children of Dune”.

Pe locul al treilea în box office-ul românesc de weekend se află Venom: Let There Be Carnage, cu încasări de 175.063 de lei. Continuarea mult mai întunecată a lui ”Venom” din 2018 vine de la Sony Pictures și este separată de Universul cinematografic Marvel Disney, care a livrat recent ”Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” și ”Black Widow” – alte două filme cu încasări impresionante.

Eddie (Tom Hardy) deja s-a obișnuit cu viața în simbioză, deși traiul cu Venom numai comod nu este. Imprevizibil și mucalit, obraznic și carismatic, se pricepe ca nimeni altul să provoace pe toată lumea. Doar nu se împiedică un extraterestru aparte de un reporter obraznic și cu gura mare care-i servește drept gazdă! Mai ales când i-e foame! Doar că acum nu se mai ciondănesc non-stop doar între ei: când reporterul are șansa istorică de a-i lua un interviu lui Cletus (Woody Harrelson), Venom (până acum, fără rival) face cunoștință cu un nou simbiot, mult mai puternic și mai agresiv: Carnage – arma prin care asasinul în serie încarcerat de mulți ani vrea să semene haos în lume pentru a se răzbuna pentru suferințele îndurate. Creatura dezlănțuită își extinde în fiecare secundă arsenalul, are abilități nemaivăzute, se cațără, se târăște, se regenerează rapid! Filmul în regia lui Andy Serkis îi are în rolurile principale pe Tom Hardy, Michelle Williams, Woody Harrelson.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești mai are în componență filmele: „Familia Monstrulescu 2”, cu încasări de 99.779 de lei, ”No Time to Die” (88.595 de lei),  ”Ron’s Gone Wrong”, cu încasări de 82.520 de lei,  „Lupul și leul: O prietenie ca-n povești” (53.790 de lei), ”The Addams Family 2” (40.292 lei), „Spirite întunecate” (36.499 de lei) și „A fost odată-n Soho” (36.160 de lei).

Foto: Forum Film România

CITEȘTE ȘI: Filmul „Eternals / Eternii”, cel de-al 26-lea titlu din Universul cinematografic Marvel, în cinematografe din 5 noiembrie

Tags: