Filmul „Blonde”, cu Ana de Armas în rolul Marilyn Monroe, are premiera pe Netflix pe 28 septembrie

De: Ana Obretin / 28.07.2022, 17:28
Filmul

Filmul „Blonde”, cu actrița latino Ana de Armas în rolul starului Marilyn Monroe, are premiera pe Netflix pe 28 septembrie.

Bazat pe un bestseller semnat de Joyce Carol Oates, „Blonde” prezintă într-o manieră nouă și îndrăzneață viața lui Marilyn Monroe, una dintre cele mai mari legende de la Hollywood. De la copilăria volatilă a micuței Norma Jeane la drumul spre celebritate și complicata ei viață amoroasă, „Blonde” transformă granița dintre realitate și ficțiune într-o zonă difuză și explorează prăpastia din ce în ce mai adâncă dintre persoana publică și cea privată, potrivit unui comunicat remis Apropo de Netflix.

Regia și scenariul îi aparțin lui Andrew Dominik. Ana de Armas se află în fruntea distribuției care îi include pe Bobby Cannavale, Adrien Brody, Julianne Nicholson, Xavier Samuel și Evan Williams.

Vezi trailerul mai jos:

Înainte de premiera pe Netflix, filmul va fi prezentat în selecția Festivalului de la Veneția, alături de alte două lungmetraje produse de Netflix, „White Noise”, o adaptare a romanului omonim al lui Don DeLillo din 1985, regizată de Noah Baumbach, și „Bardo (False Chronicle of a Handful of Truths)”, de Alejandro Iñárritu.

CITEȘTE ȘI: Ana de Armas va juca rolul principal în ”Ballerina”, spinoff-ul ”John Wick”

Brad Pitt vorbește despre sfârșitul carierei sale de actor

Foto: Netflix