Gwyneth Paltrow, dată în judecată din cauza lumânărilor din linia „Miroase ca vaginul meu”

De: Alex Manole / 19.05.2021, 09:48
Gwyneth Paltrow, dată în judecată din cauza lumânărilor din linia „Miroase ca vaginul meu”

Gwyneth Paltrow a fost dată în judecată de un bărbat care spune că ar fi putut să fie ucis din cauza unei lumânări din linia „Miroase ca vaginul meu” comercializată de compania actriței americane.

Colby Watson, din Texas, spune că a cumpărat, în luna ianuarie, o lumânare din colecția „This Smells Like My Vagina” de la compania Goop a lui Gwyneth Paltrow, iar obiectul a explodat după ce a fost aprins.

Potrivit documentelor depuse în instanță, obținute de TMZ, Colby Watson susține că a aprins lumânarea și a așezat-o pe o noptieră. La „aproximativ trei ore sau mai puțin”, lumânarea a fost cuprinsă de flăcări puternice și a explodat, iar camera s-a umplut de fum.

Potrivit documentelor, Watson recunoaște că lumânarea vine cu un „avertisment limitat” pe Goop.com – inclusiv acela de a nu o ține aprinsă mai mult de două ore -, dar, spune el, informația nu este suficientă. Watson susține că Goop ar trebui să avertizeze clienții că lumânarea ar putea provoca răni semnificative dacă explodează și califică aceste obiecte drept „periculoase”.

Bărbatul a cerut daune care depășesc 5 milioane de dolari.

Pe de altă parte, reprezentanții Goop au calificat afirmațiile drept lipsite de seriozitate și au subliniat că produsele pe care le comercializează sunt testate și sigure. 

(Foto: Jody Thompson)

În ianuarie, o lumânare din aceeași linie de decorațiuni interioare a explodat în flăcări în locuința unei femei, Jody Thompson, din Marea Britanie.

CITEȘTE ȘI: Gwyneth Paltrow, dietă de vedetă! Ce îi place să mănânce

Gwyneth Paltrow lansează o gamă de preparate alimentare fără gluten 

Gwyneth Paltrow vine cu o reţetă perfectă pentru un week-end friguros  

FOTO: Profimedia Images