Jake Gyllenhaal joaca in remake-ul unui celebru film cu Patrick Swayze, din anii ’80

De: Ana Obretin / 03.08.2022, 12:48
Jake Gyllenhaal joaca in remake-ul unui celebru film cu Patrick Swayze, din anii '80

Actorul Jake Gyllenhaal va juca în remake-ul unui film clasic al lui Patrick Swayze, „Road House”, care va fi produs de Amazon pentru platforma de streaming Prime Video.

Remake-ul filmului produs de MGM va fi regizat de Doug Liman, cunoscut, printre altele, pentru pelicula „Edge of Tomorrow”. Noul film va fi realizat de producătorul lungmetrajului original Joel Silver.

CITEȘTE ȘI: International Kissing Day: 10 săruturi memorabile din filme (Foto)

Avort în cinema: 7 filme de (re)vizionat (VIDEO)

Lansat în 1989, „Road House” l-a avut în rolul principal pe regretatul Patrick Swayze, ca Dalton, bodyguard la unul dintre cele mai „zbuciumate” baruri din Missouri, The Double Deuce. Acesta se trezește că încearcă să protejeze orașul. de un om de afaceri corupt. În film mai joacă Kelly Lynch și Sam Elliott. La mai bine de trei decenii, Dalton este în continuare considerat unul dintre personajele preferate ale fanilor lui Swayze, scrie NME.

Vezi trailerul mai jos:

Din distribuția noului film mai fac parte Billy Magnussen („No Time To Die”), Daniela Melchior („Suicide Squad”) și Lukas Gage („The White Lotus”). Scenariul este semnat de Anthony Bagarozzi și Charles Mondry.

Potrivit Variety, filmul urmează să intre în producție în Republica Dominicană la sfârșitul acestei luni. 

CITEȘTE ȘI: Peter Jackson, regizorul „The Lord Of The Rings”, dezvăluie filmele sale preferate; alegerile sunt uimitoare

Foto: Profimedia Images