Joi, 29 mai, creștinii sărbătoresc Înălțarea Domului sau Ispasul

Înălțarea Domnului sau Ispasul, cum mai este numită în popor, se sărbătorește, în fiecare an, la 40 de zile de la Paște, de fiecare dată joia, și reprezintă ultimul eveniment din viața pământească a lui Iisus Hristos, ziua fiind totodată sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.

Creștinii ortodocși vor sărbători joi Înălțarea Domnului. Potrivit cărții biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezența lor, s-a înălțat la cer. În acel moment Hristos și-a profețit revenirea și i-a încredințat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

Înălțarea este amintită în „Simbolul Apostolic” și în „Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălțarea este celebrată atât în Răsărit, cât și în Apus, la 40 de zile după Paști, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărțile noastre de slujba nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.

Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, că aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezenta Divinității, dar să o și ascundă.

Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuita în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

De Înălțarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcașurile de cult din țară și străinătate ale BOR sunt pomeniți eroii – ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare națională bisericească a Eroilor.

În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălțării. Tradiția spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut și uimit, și mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

De Ispas, oamenii își pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că și Iisus ar fi avut când s-a înălțat la ceruri și se bat cu leuștean ca să fie feriți de rele și de boli.

La fel și vitele sunt bătute cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Tot în această zi se sfințesc plantele de leac – leușteanul, paltinul, alunul. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se țin Moșii de Ispas, iar casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu. Sunt marcate vitele și se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roși ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălțat!” și „Adevarat s-a înălțat!”.