Lucien Laviscount revine în rolul lui Alfie în sezonul 3 al serialului „Emily In Paris”

De: Nicoleta Lepădatu / 11.04.2022, 08:27
Lucien Laviscount revine în rolul lui Alfie în sezonul 3 al serialului „Emily In Paris”

Lucien Laviscount, care l-a interpretat pe Alfie, iubitul lui Emily (Lily Collins) în sezonul 2 din „Emily In Paris” se va întoarce în sezonul viitor și va avea un rol recurent.

Născut și crescut la Londra, Alfie (Laviscount) este un cinic sarcastic și fermecător. Alfie și Emily s-au cunoscut la cursul de franceză și prietenia lor a evoluat într-o relație romantică. Sezonul 2 s-a încheiat cu Alfie revenind în Marea Britanie și Emily pe cale să-și dezvăluie sentimentele reale pentru Gabriel (Lucas Bravo), când află că iubita acestuia Camille s-a mutat cu el, creând încă un obstacol pentru cei doi.

În serial, Emily, un director de marketing ambițios din Chicago, își obține în mod neașteptat jobul de vis la Paris, atunci când compania ei achiziționează o companie franceză de marketing de lux – și are sarcina de a-i moderniza strategia de social media.

În sezonul 2, acum mai înrădăcinată în viața ei din Paris, Emily devine din ce în ce mai bună la adaptarea la viața orașului, dar încă se luptă cu idiosincraziile vieții franceze. După ce s-a implicat într-un triunghi amoros cu vecinul ei (Bravo) și prima ei prietenă adevărată franceză (Camille Razat), Emily este hotărâtă să se concentreze pe munca ei – care devine din ce în ce mai complicată pe zi ce trece. La cursul de franceză, ea întâlnește un coleg expat (Laviscount) care o înfurie și o intrigă și cu care ajunge să aibă o relație amoroasă.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Serialul „Emily in Paris”, cu Lily Collins în rol principal, va avea două noi sezoane