Lux și extravaganță pe “covorul roșu virtual” la gala Globurile de Aur 2021

De: Loredana Toma / 01.03.2021, 13:29
Lux și extravaganță pe “covorul roșu virtual” la gala Globurile de Aur 2021

Cea de-a 78-a ediție a galei Globurile de Aur, care a avut loc duminică noapte, la Los Angeles și New York, a venit la pachet cu o nouă modă, cea a “covorului roșu virtual”. Vedetele au strălucit în mediul online, lăudându-și ținutele sau epatând prin povești pe rețelele de socializare online precum Instagram sau Twitter.

De la casele de modă elegante și creații “cumințele” precum Dior, Chanel, Gucci și Louis Vuitton până la ținute ușor extravagante, precum rochia Molly Goddard purtată de actrița britanică Rosamund Pike sau cea futuristă verde neon marca Valentino pe care îndrăzneața actriță Cynthia Erivo a asortat-o cu o pereche de sandale argintii, vedetele au încercat să-și creeze, fiecare, momente unice.

(Foto: Cynthia Erivo)

Cea care a atras atenția cel mai mult, atât prin creația vestimentară aleasă, cât și prin atitudine și modul de prezentare al rochiei, a fost actrița britanică Rosamund Pike, care și-a creat propriul “moment red carpet”, printr-un filmuleț publicat  pe Instagram. Actrița iese din liftul hotelului îmbrăcată într-o rochie rozalie cu crinolină și bocanci negri și cu o  atitudine “războinică” se îndreaptă către alarma de incendiu cu intenția s-o lovească printr-o lovitură de picior. Explicația foto a capturii de pe Instagram este chiar întrebarea: “Oare ce te face ca într-un hotel gol să vrei să spargi alarma de incendiu? #goldenglobes

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Rosamund Pike (@mspike)

Vedeta din “The Queen’s Gambit” a ales pentru Globurile de Aur Dior și diamante Tiffany de peste un milion de dolari

Vedeta din “The Queen’s Gambit”, Anya Taylor-Joy, a ales o ținută Dior Haute Couture, o rochie lungă, verde smarald, cu un decolteu generos, pantofi asortați și un machiaj în ton cu părul auriu pe care vedeta l-a coafat simplu, întreaga apariție fiind elegantă și rafinată. Bijuteriile purtate de vedetă valorează peste un milion de dolari, însemnând cercei, colier și inel marca Tiffany, toate din platină cu diamante.

450 de ore de muncă pentru rochia perfectă semnată Louis Vuitton purtată de Nicole Kidman

Actrița Nicole Kidman a creat deja o tradiție, de-a lungul timpului, să impresioneze prin ținutele sale la ceremoniile Globurile de Aur. Potrivit Vogue, Kidman este una dintre aparițiile “dress to impress” de pe covorul roșu, iar, anul acesta, a optat pentru o rochie haute couture semnată Louis Vuitton, care a necesitat 25 de ore de muncă, cărora li s-au adăugat alte 425 pentru a asambla broderiile alcătuite din mărgele de sticlă aurii și argintii, de trei mărimi diferite, cusute cu fir din argint.

Filmele ”Nomadland” şi ”Borat Subsequent Moviefilm” şi serialele ”The Crown” şi ”Schitt’s Creek” au fost marile câştigătoare la cea de-a 78-a ediţie a galei Globurile de Aur.

CITEȘTE ȘI:  Globurile de Aur 2021 – Tot ce trebuie să știi despre gală și câteva fapte insolite 

Organizatorii galei Globurile de Aur, acuzați de rasism

Robbie Williams revine în industria modei  

Foto: Profimedia Images