Met Gala 2021: Eilish, Lil Nas X, Rihanna, dar și Emma Răducanu, printre vedetele invitate

De: Ana Obretin / 14.09.2021, 10:51

Aproximativ 400 de vedete din domenii diverse, printre care s-au numărat Billie Eilish, Lil Nas X, Rihanna, Timothée Chalamet, dar și Emma Răducanu, au participat la Met Gala de la New York, un eveniment dedicat modei exclusivist, supranumit și „Oscarurile Coastei de Est”.

Un eveniment al ținutelor și gesturilor extravagante, Met Gala, condusă de Anna Wintour, editorul șef Vogue SUA, a avut loc anul acesta după o pauză de aproape doi ani și jumătate. Ediția de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei, iar cea de anul acesta a avut loc cu patru luni mai târziu, gala fiind în mod obișnuit organizată în luna mai. Multe dintre staruri au purtat roșu (Jennifer Hudson), alb (Julia Garner) și albastru (Amanda Gorman), onorând astfel tema galei de anul acesta – moda americană. Evenimentul a marcat inaugurarea noii expoziții a Costume Institute de la Metropolitan Museum of Art (Met), „In America: A Lexicon of Fashion”.

Copreședinții evenimentului au fost actorul Timotheé Chalamet, cântăreața Billie Eilish, poeta Amanda Gorman și jucătoarea de tenis Naomi Osaka, care s-au alăturat președinților onorifici Anna Wintour, creatorul de modă Tom Ford și șefului Instagram Adam Mosseri. 

VEZI GALERIA FOTO

Șase momente cheie la Met Gala 2021

Moda  – vector politic

Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Congresului american a purtat o rochie albă – culoarea sufragetelor – imprimată pe partea din spate cu mesajul „Taxe pentru bogătași”.

Bennifer și sarutul cu măști

Faptul că Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au reluat relația după 17 ani i-a încântat pe fani. Purtând o ținută Ralph Lauren care amintea de cea de cowboy, Lopez a fost fotografiată sărutându-se cu Affleck în timp ce purtau măști, deși este recomandat ca partea exterioară a acestor protecții să nu fie atinsă.

Lil Nas X a copiat-o pe Lady Gaga

În 2019, Lady Gaga a schimbat 4 ținute în 15 minute la Met Gala – un adevărat spectacol. Anul acesta Lil Nas x a copiat momentul, schimbând trei ținute aurii, marca Versace.

Frank Ocean și bebelușul robot

Cântărețul Frank Ocean a adus o notă de absurd pe covorul roșu, purtând în brațe un bebeluș robot al cărui cap se mișca independent. Purtând o salopetă imprimată, bebelușul Cody s-a asortat perfect la coafura „tatălui”.

Kim Kardashian și masca pentru cap

Kim Kardashian West a purtat o ținută neagră, de la Balenciaga, accesorizată cu o mască ce i-a acoperit complet fața.

Billie Eilish și negocierea de putere

Billie Eilish a purtat o ținută care făcea referire la Marilyn Monroe și strălucirea vechiului Hollywood. Ținuta în culoarea piersicii a fost creată de Oscar de la Renta, însă starul a acceptat-o abia după ce casa de modă a anunțat că renunță la folosirea blănurilor.

CITEȘTE ȘI: Actriţa Naomi Watts se înfometează, înaintea unui eveniment de gală

Billie Eilish a sărit îmbrăcată în piscină la petrecerea de lansare a albumului “Happier Than Ever”

Billie Eilish a sărit îmbrăcată în piscină la petrecerea de lansare a albumului “Happier Than Ever”

Foto: Profimedia Images