Noul sezon „Asia Express” va duce vedetele pe „Drumul Împăraților”

De: Ana Obretin / 17.05.2021, 14:54
Noul sezon

Filmările pentru cel de-al patrulea sezon al reality show-ului „Asia Express” vor începe luna aceasta. Pentru noul sezon, vedetele vor porni pe „Drumul Împăraților”, o rută ce va începe în Turcia, va continua în Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite pe parcurs.

Concurenții care pornesc pe „Drumul Împăraților” vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei, potrivit unui comunicat remis Apropo de Antena 1.

Provocările pentru cele nouă perechi participante vor fi cu atât mai mari cu cât întreaga lume a trecut în ultimul an prin situații extraordinare.

România este prima țară care va porni în aventura „Asia Express” pe această rută, așa că drumul și misiunile le sunt total străine concurenților de anul acesta.

Telespectatorii și fanii reality show-ului de la Antena 1 vor fi în permanență ținuți la curent cu ce se întâmplă în emisiune atât pe TV, cât și în online, pe a1.ro, în secțiunea „Jurnal de Asia” și pe conturile de socializare asociate.

CITEȘTE ȘI: Antena 1 lansează un nou show de cooking – „Hello Chef”

Ilona Brezoianu și Șerban Copoț prezintă „Stand-up Revolution”, la Antena 1

Din culisele „iUmor”, cu Vlad Drăgulin, în fiecare săptămână, la Antena 1

Foto: Antena 1