Omar Sy, despre filmările pentru hitul Netflix “Lupin” sub restricții

De: Loredana Toma / 21.03.2021, 09:00
Omar Sy, despre filmările pentru hitul Netflix “Lupin” sub restricții

Actorul francez Omar Sy a povestit într-un interviu recent despre cum a fost să filmeze seria “Lupin” sub restricțiile impuse în contextul pandemiei, despre cât de mult producția arată realitatea Franței și despre motivul pentru care consideră că platforma Netflix este cea mai bună dintre toate canalele de streaming.

Show-ul “Lupin”, inspirat de romanele lui Maurice Leblanc, de la începutul secolului 20, în care este prezentat Arsène Lupin, un gentleman hoț și maestru al deghizării, îl aduce pe Sy în rolul lui Assane Diop. Personajul provenind dintr-o familie de migranți senegalezi recreează unele dintre cele mai amuzante aventuri ale lui Lupin, folosindu-se de culoarea închisă a pielii ca mantie de invizibilitate în jurul țintelor de culoare albă ale jafurilor sale, care-l văd doar ca fiind un simplu “ajutor”.

Show-ul „Lupin” a fost urmărit de 70 de milioane de abonați în prima luna de lansare

În primele 28 de zile de la lansarea pe platforma Netflix, “Lupin” a avut audiențe de peste 70 de milioane de abonați, potrivit cifrelor furnizate de The Hollywood Reporter.

Prima parte a sezonului de debut a avut cinci episoade și s-a încheiat lăsându-și fanii în suspans și în așteptarea părții secunde, care urmează să apară în această vară.

Întrebarea de 10 puncte: “Care este rolul visurilor tale?”

Omar Sy își amintește cum a ajuns să joace acest personaj. “Eram în discuții cu Gaumont, producătorul seriei, și am fost întrebat care este rolul la care visez cel mai mult. Și nu mi-a trebuit mult pentru a răspunde că vreau să-l interpretez pe Lupin. Pentru noi, francezii, “Lupin” este o un roman clasic, personajul este unul favorit. Sa joci Lupin este ca o mândrie națională. În plus, nu te plictisești niciodată când joci acest personaj, pentru că, jucând Lupin, joci mai multe personaje, întrucât el mereu se deghizează. Acest personaj mi-a dat ocazia să fac totul. Pot fi amuzant. Există și ceva dramă, există și ceva acțiune. Toate în același timp și în același personaj. În același timp, Lupin este un foarte bun observator și aceasta a fost șansa noastră să spunem: ‘așa arată Franța în ziua de azi'”, a spus actorul în interviul acordat THR.

Totodată, Omar a povestit că a început filmările în carantină și tot în carantină le-a și terminat. Actorul își amintește cât de greu le-a fost tuturor celor din echipă. “A fost un chin să filmăm. Ne-a fost teamă că nu vom reuși să terminăm din cauza  restricțiilor. Apoi, a trebuit să filmăm  cu măștile pe față, nu puteam fi toți pe platou în același timp, trebuia mereu să schimbăm decorul, luminile, cadrele. Totul a fost nou și ciudat, în același timp”, își amintește el.

Întrebat cum vede succesul acestui show, actorul a precizat că a primit o mulțime de mesaje din țări precum Brazilia sau Columbia și a fost posibil, în parte, și datorită Netflix, care pentru el este “campioana tuturor platformelor de streaming online”.

Omar Sy a mai jucat în filme precum „Les Intouchables” (2011), pentru care a primit un premiu Cesar, „Jurassic World” (2015) și „X-Men: Days of Future Past” (2014).

CITEȘTE ȘI: Seria franceză „Lupin”, cu Omar Sy, ar putea detrona „The Queen’s Gambit” pe Netflix

Finalul miniseriei “The Queen’s Gambit” este cel mai popular episod Netflix

Foto: Profimedia Images