Regizorul român Alexander Nanau va fi în juriul Festivalului de Film de la Veneția

De: Nicoleta Lepădatu / 21.07.2021, 15:37
Regizorul român Alexander Nanau va fi în juriul Festivalului de Film de la Veneția

Regizorul român Alexander Nanau, al cărui documentar„Colectiv” nominalizat la Oscar a avut premiera la Veneția în 2019, va fi unul dintre cei șapte membri ai juriului care va decerna Leul de Aur.

Chloé Zhao, regizoarea chinezo-americană multiplă câștigătoare de Oscar, a cărui  film „Nomadland” a fost lansat anul trecut de la Festivalul de Film de la Veneția, va reveni la Lido ca membru al juriului principal al ediției din acest an. La ediția din 2021, juriul va fi format din patru femei și trei bărbați.

După cum se știa deja, regizorul „Parasite”, Bong Joon Ho, un alt câștigător recent al Oscarului, va prezida juriul viitoarei ediții a evenimentului.

Alături de regizorul Alexander Nanau și Chloé Zhao în juriu au mai fost anunțați și actrița belgiană Virginie Efira, care a jucat cel mai recent în „Benedetta” a lui Paul Verhoeven; Cynthia Erivo din Marea Britanie, care o interpretează pe Aretha Franklin în cel de-al treilea sezon al seriei „Genius”; și actrița și producătoarea canadiană Sarah Gadon, care a făcut senzație la Veneția în 2011 cu rolul ei în „A Dangerous Method” a lui David Cronenberg și mai recent a apărut în „The Death and Life of John F. Donovan”, a lui Xavier Dolan, dar și regizorul italian Saverio Costanzo („My Brilliant Friend”).

Organizatorii festivalului de la Veneția au anunțat miercuri, de asemenea, că regizorul bosniac Jasmila Žbanić („Quo Vadis, Aida?”) va prezida juriul secțiunii Orizzonti (Orizonturi), dedicată producțiilor neconvenționale.

Juriul format din cinci membri îi mai are în componență pe regizoarea norvegiană Mona Fastvold, a cărui film „The World to Come” a fost lansat de la Veneția anul trecut; regizorul iranian Shahram Mokri, al cărui „Fish / Cat” a câștigat Premiul Special Orizzonti 2013 pentru conținut inovator; scriitoarea italiană Nadia Terranova și Josh Siegel, care este curatorul departamentului de film al MoMA, din New York.

A 78-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va avea loc între 1 și 11 septembrie, iar filmele selectate vor fi anunțate pe 26 iulie.

CITEȘTE ȘI: Jamie Lee Curtis va fi premiată cu Leul de Aur pentru întreaga activitate, la Festivalul de Film de la Veneţia

Foto: Profimedia images