Ridley Scott produce un nou film „Alien”, care va fi regizat de Fede Álvarez

De: Ana Obretin / 05.03.2022, 10:27
Ridley Scott produce un nou film

Cineastul britanic Ridley Scott produce un nou film pentru franciza „Alien”, care va fi regizat de Fede Álvarez, cunoscut pentru peliculele „Don’t Breathe” și remake-ul din 2013 a lui „Evil Dead”.

CITEȘTE ȘI: Extraterestrul din „Alien”, cel mai înspăimântător personaj de film din toate timpurile

Álvarez va regiza și scrie un film de sine stătător original „Alien”, pentru 20th Century Studios. Ridley Scott, care a regizat filmul horror SF original lansat în 1979 și revenit pentru alte două lungmetraje, va produce noua peliculă prin compania sa Scott Free. Proiectul este destinat să fie realizat pentru Hulu, ca parte a proiectului 20th Century Studios de a realiza peste zece filme anual pentru serviciul de streaming operat de Disney.

„Alien” și numeroasele filme de tip sequel și prequel pe care le-a generat se concentrează asupra ororilor unei rase feroce de ființe extraterestre numite Xenomorfi, care implantează ouă în corpurile oamenilor vii. Dan O’Bannon a scris primul film, care se desfășura pe o navă spațială. Supraviețuitorul, Ripley, și actrița care a interpretat personajul, Sigourney Weaver, au devenit imaginile francizei Fox atunci când James Cameron a regizat o continuare, „Aliens”, în 1986, care a devenit un succes cultural masiv. Alte două filme, cu Sigourney Weaver, au urmat în anii 1990, în timp ce un crossover cu cealaltă franciză SF a lui Fox, „Predator”, fără Weaver, i-a dus pe Xenomorfi în anii 2000, potrivit The Hollywood Reporter.

Scott a revenit la creațiile sale cu prequel-urile „Prometheus”, lansat în 2012, și „Alien: Covenant”, din 2017, ambele despre originile speciei.

Proiectul lui Álvarez nu are legătură cu filmele anterioare, potrivit unor surse apropiate producătorilor. 

CITEȘTE ȘI: Ridley Scott spune că sunt scrise episoadele pilot pentru serialele „Alien” și „Blade Runner”

Sigourney Weaver – Ripley din Alien – apare în sezonul 4 al serialului Call My Agent. Va mai exista sezonul 5?

Foto: Profimedia Images