Sylvester Stallone, la primul rol regulat într-un serial din carieră

De: Ana Obretin / 07.12.2021, 10:31
Sylvester Stallone, la primul rol regulat într-un serial din carieră

Actorul american Sylvester Stallone va juca în serialul „Kansas City”, produs de Paramount +. Rolul va fi primul regulat într-un serial pentru Stallone în cariera sa de peste 50 de ani.

Starul francizei „Rocky”, triplu nominalizat la Oscar, va juca rolul principal într-o dramă cu mafioți creată de Taylor Sheridan („Yellowstone”) și de Terence Winter („The Sopranos” și „Boardwalk Empire”).

CITEȘTE ȘI: Sylvester Stallone dezvăluie prima imagine de pe platourile „The Expendables 4”

În „Kansas City”, Sal (Stallone), un mafiot din New York, este forțat să se mute în orașul din Missouri. El se confruntă cu sarcina de a-și reface familia mafiotă italiană în orașul din Midwest. Sal întâlnește mai multe personaje surprinzătoare și neconvenționale în timp ce își creează o cale către putere.

Sheridan, Winter și Stallone vor fi producătorii executivi, împreună cu David C. Glasser, Ron Burkle și Bob Yari, de la 101 Studios. Winter, nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „Wolf of Wall Street”, va fi showrunner.

Sylvester Stallone a jucat câteva roluri pe micul ecran la începutul carierei sale, înainte de a deveni cunoscut cu „Rocky”, în 1976, dar nu a avut niciodată o partitură regulată într-un serial. Printre producțiile sale recente se numără „The Suicide Squad”, „Creed”, „Guardians of the Galaxy Vol. 2” și „Rambo: Last Blood”, potrivit The Hollywood Reporter

CITEȘTE ȘI: Mănuşile de box ale lui Rocky, bandana lui Rambo și alte obiecte din filmele lui Sylvester Stallone vor fi scoase la licitație

Foto: Profimedia Images