Vincent D’Onofrio și Charlie Cox revin în universul Marvel în serialul „Echo”

De: Nicoleta Lepădatu / 08.07.2022, 19:05
Vincent D’Onofrio și Charlie Cox revin în universul Marvel în serialul „Echo”

Marvel Studios are niște planuri diabolice pregătite pentru „Echo”, viitorul serial Disney+ care se filmează în prezent în Atlanta.

Charlie Cox și Vincent D’Onofrio, care au interpretat personajele clasice de benzi desenate Marvel, Daredevil și, respectiv, The Kingpin, s-au alăturat distribuției serialului, împreună cu starul „Hawkeye” Alaqua Cox în rolul Maya Lopez. Reprezentanții Marvel au refuzat să comenteze.

Mișcarea este cel mai recent semn al eforturilor Studiourilor Marvel de a integra personaje populare din serialele Marvel acum dispărute de la Netflix, cum ar fi Daredevil. Sursele apropiate proiectului spun că „Echo” va include o intrigă în care Daredevil, al cărui alter ego este avocatul orb Matt Murdoch, caută un fost aliat. Podcastul The Weekly Planet susține că aliatul este Jessica Jones, un alt personaj Marvel care a avut propriului ei serial Netflix și a fost interpretat de Krysten Ritter. Dacă Ritter în rolul lui Jones va avea într-adevăr o apariție în „Echo”, asta ar însemna că Luke Cage, Iron Fist și The Punisher sunt singurii rămași pentru a fi reintroduși în Universul cinematografic Marvel.

Charlie Cox a jucat rolul lui Matt Murdock/Daredevil în trei sezoane din „Daredevil” din 2015-18, precum și în serialul „The Defenders” din 2017, în timp ce Vincent D’Onofrio l-a jucat pe inamicul lui principal Wilson Fisk/Kingpin în primul și al treilea sezon al lui „Daredevil”. Duo-ul a devenit favoritul fanilor și a ridicat ștacheta pentru cum ar putea arăta un conflict supererou-personaj negativ la televizor. Perioada lui Cox în rolul Daredevil a fost scurtată când Netflix, care avea un contract cu Disney pentru a produce proiecte Marvel, a anulat „Daredevil” în 2018, când Disney se pregătea să-și lanseze propriul serviciu de streaming concurent, Disney+.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Taron Egerton, în negocieri pentru a prelua rolul Wolverine într-un nou film Marvel