„Vorbește lumea” devine „Gașca Vorbește lumea”, cu matinalii de la Pro FM în echipă

De: Ana Obretin / 14.06.2021, 14:42

Emisiunea „Vorbește lumea” a devenit, luni, „Gașca Vorbește lumea”, și are în echipă noi membri, printre care matinalii de la Pro FM. De luni până vineri, de la 10.30, energia vine de la gașca ce i se alătură lui Cove: Sore, Viviana Sposub, Theo Rose, Veverița și Coțofană.

Aceștia vor aduce cele mai tari provocări, cele mai proaspete informații mondene și din mediul online, antrenamente de sport matinale și, împreună, vor completa tabloul unei dimineți perfecte, se arată într-un comunicat remis Apropo de Pro TV.

Sore și Viviana revin în emisiune, în timp ce Theo Rose s-a declarat încântată de provocare: ”Sunt veselă și îmi place să trăiesc! Am descoperit că am capacitatea de a transmite oamenilor confort și voie bună și nu pot fi mai fericită decât sunt acum, pentru faptul că pot face asta în cadrul celui mai urmărit matinal de pe TV. Sunt fericită să împart platoul cu o gașcă de oameni buni, tineri și profesioniști. Pregătiți-vă pentru distracție!”.

“Wow! Pentru mine “Vorbește lumea” unde sunt implicați atâția oameni frumoși reprezintă un început de vară minunat! Televiziunea va face parte din viața mea ca o primă iubire, iar faptul că putem aduce bucurie și zâmbete în casele oamenilor este mai mult decât minunat! Cu siguranță veți avea parte de cea mai fresh și nebună echipă și super distracție în fiecare zi!”, spune Veverița.

CITEȘTE ȘI: „Pierduți în teleșcoală”, o campanie de Rareș Năstase la „Știrile PRO TV” și „România, te iubesc!”

Show-ul „Masked Singer România” revine la Pro TV cu sezonul al doilea

Pro TV aduce în România formatul „Căsătoriți pe nevăzute”

Foto: Pro TV