A murit dirijorul Pedro Negrescu

De: Ana Obretin / 24.05.2021, 13:14
A murit dirijorul Pedro Negrescu

Dirijorul Pedro Negrescu, colaborator vechi al Filarmonicii de Stat din Arad, a murit duminică, la vârsta de 52 de ani.

Informația despre decesul artistului a fost făcută publică de artiștii instituției de spectacole arădene.

Cu adânc regret vă anunțăm că în această zi dirijorul Petronius Negrescu (Pedro) a părăsit această lume și s-a dus să dirijeze orchestra îngerilor. Dorim sa transmitem pe aceasta cale sincerele noastre condoleanțe familiei și tuturor celor ce simt împreună cu noi durerea despărțirii premature de cel ce a fost Artistul Petronius Negrescu”, se arată în mesajul acestora.

Pe numele real Petronius Vasile Aciocîrlănoaei, Pedro Negrescu s-a născut pe 25 aprilie 1969, la Tecuci. A fost  contrabasist de jazz și dirijor de muzică clasică, iar, în ultima perioadă, a fost dirijor ai Filarmonicii din Arad.

Ca muzician de jazz, a susținut numeroase concerte, realizând foarte multe înregistrări de radio și de televiziune, potrivit Radio România Cultural. Este autorul a trei albume proprii și totodată autor al unor muzici de teatru și film.

A fost regizor la Opera din Constanța, profesor de muzică de cameră la Liceul de Artă din Constanța, dirijor al orchestrei de cameră „Con Anima” din Arad. De asemenea, a fost profesor la Universitatea de Arta Teatrală din Targu Mureș, Facultatea de Muzică.

CITEȘTE ȘI: Actorul Ion Dichiseanu a murit la vârsta de 87 de ani

Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din „Beethoven” și „The Heartbreak Kid”, a murit

Mari colective muzicale și multe surprize la Festivalul Enescu 2021, programat în condiții de siguranță maximă

Foto: Facebook/ Artiștii Filarmonicii Arad