Angelina Jolie răspunde acuzațiilor lui Brad Pitt: „Doar minciuni”

De: Ana Obretin / 09.06.2022, 09:35
Angelina Jolie răspunde acuzațiilor lui Brad Pitt:

Angelina Jolie, acuzată de Brad Pitt că a vrut să îi facă rău intenționat când și-a vândut partea din domeniul lor viticol, Château de Miraval, situat în sudul Franței, spune că afirmațiile fostului soț sunt „doar minciuni”.

Brad Pitt a depus, săptămâna trecută, la Curtea Superioară din Los Angeles, o plângere împotriva fostei sale soții, potrivit căreia aceasta ar fi „căutat să-l rănească” prin vânzarea acțiunilor ei în compania producătoare de vinuri Miraval, pe care el a „construit-o cu grijă”.

Potrivit actorului american, ei și-au promis să se consulte mereu cu privire la acțiunile lor în companie. Brad Pitt a inițiat un proces pentru a rezolva această dispută pe cale legală.

CITEȘTE ȘI: Angelina Jolie a stabilit un nou record de popularitate pe Instagram

Acuzații pe care Angelina Jolie nu le apreciază deloc și le neagă oficial. Un apropiat al actriței a declarat pentru revista People că afirmațiile lui Brad Pitt sunt „minciuni și o continuare a unei narațiuni false”. Acesta a mai spus că vânzarea acțiunilor Angelinei Jolie este justificată, adăugând că vedeta „i-a făcut mai multe oferte fostului ei soț”, fără rezultate. „Știind că afacerea va fi moștenită de copiii lor, ea și-a găsit un partener de afaceri cu experiență în industria băuturilor alcoolice”, a spus acesta, adăugând că „domnul Pitt a târât-o în multe procese, în ciuda faptului că ea a părăsit compania în mod legal”. 

În 2008, fostul cuplu a cumpărat Château de Miraval, o proprietate viticolă unde și-au spus „da” unul altuia în 2014. Actrița în vârstă de 47 de ani a decis să renunțe la Miraval, prin vânzarea acțiunilor sale către Tenute Del Mondo, o companie deținută de producătorul de vodcă rus Yuri Shefler. Pitt, în vârstă de 58 de ani, susține că fosta lui soție ar fi făcut acest lucru fără acordul său.

CITEȘTE ȘI: Angelina Jolie și-a vândut acțiunile la Château de Miraval, pe care îl deținea împreună cu Brad Pitt

Foto: Profimedia Images