Bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a murit. Muzicianul avea 50 de ani

De: Nicoleta Lepădatu / 27.03.2022, 08:03
Bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a murit. Muzicianul avea 50 de ani

Bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a decedat în circumstanţe încă neclare la Bogota, unde trupa americană de rock alternativ urma să concerteze vineri seară.

„Familia Foo Fighters este devastată de pierderea tragică şi prematură a iubitului nostru Taylor Hawkins”, a anunţat formaţia într-un mesaj publicat vineri noapte pe pagina oficială de Twitter.

„Spiritul lui muzical şi veselia contagioasă vor continua să trăiască în amintirea noastră”, se mai scrie în mesaj, fără să ofere detalii despre cauză sau circumstanţele decesului, despre moartea colegului lor în vârstă de 50 de ani.

Organizatorii festivalului au distribuit comunicatul trupei şi au publicat pe reţelele de socializare un mesaj în care precizează că, în urma „unei probleme extrem de serioase, Foo Fighters nu vor urca pe scenă în această (vineri) seară şi că şi-au anulat restul turneului sud-american”.

Taylor Hawkins era membru Foo Fighters din 1997. Anterior, a cântat la tobe pentru cântăreaţa canadiană Alanis Morissette.

Foo Fighters a fost fondată în 1994 de Dave Grohl, bateristul trupei grunge Nirvana, după decesul liderului formaţiei, Kurt Cobain. Formaţia, din care mai fac parte basistul Nate Mendel şi chitariştii Chris Shiflett şi Pat Smear, a lansat 10 albume de studio şi single-uri precum ”Everlong”, ”Times Like These” şi ”Learn To Fly”. Trupa a câştigat 12 premii Grammy şi a fost inclusă în panteonul Rock & Roll Hall of Fame în 2021.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: William Hurt, câștigător al Oscarului pentru „Kiss of the Spider Woman”, a murit. Actorul avea 71 de ani

Mark Lanegan, solistul Screaming Trees și membru Queens of the Stone Age, a murit la 57 de ani

A murit starul rock Meat Loaf, autorul hitului „I’d Do Anything For Love (But I Won’t Do That)”