Benedict Cumberbatch și Laura Dern vor juca împreună în lungmetrajul „Morning”

De: Nicoleta Lepădatu / 01.02.2022, 15:08
Benedict Cumberbatch și Laura Dern vor juca împreună în lungmetrajul „Morning”

Benedict Cumberbatch, Laura Dern și Noah Jupe urmează să joace în „Morning”, un viitor film al regizorului „Assassin’s Creed”, Justin Kurzel.

Dern („Marriage Story”) și Jupe („A Quiet Place”) vor avea roluri principale, în timp ce starul „Doctor Strange” Cumberbatch va apărea într-un rol secundar.

Ultimul lungmetraj al lui Justin Kurzel, „Nitram”, a fost nominalizat la Palme d’Or.

Plasat în viitorul apropiat, „Morning” are acțiunea într-o societate care a evoluat dincolo de nevoia de a dormi datorită unei noi pastile și a soarelui artificial.

Ambițioasa Cathy (interpretată de Dern) este una dintre primele susținătoare ale noii normalități – până la moartea soțului ei Frank (Cumberbatch). Pe măsură ce lumea ei nedormită se prăbușește în jurul ei, amintirile încep să îi afecteze orele de veghe. Între timp, fiul ei Danny (Jupe), parte dintr-o nouă generație care a crescut fără să doarmă vreodată, este atras într-o „lume subversivă a visătorilor” care încep să se răzvrătească în încercarea de a-și revendica visele. Cathy trebuie să lupte pentru a-și recupera fiul și a-și înfrunta coșmarurile.

O poveste despre „conexiunea umană, productivitate și puterea viselor și a amintirilor de a inspira schimbarea”, „Morning” se bazează pe un scenariu de Sam Steiner, care a fost preluat de SunnyMarch, compania de producție fondată de Cumberbatch și producătorul Adam Ackland.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Benedict Cumberbatch joacă într-o adaptare după Roald Dahl semnată de Wes Anderson pentru Netflix

A fost lansat trailerul filmului ”The Power of The Dog”, cu Benedict Cumberbatch şi Kirsten Dunst (Video)

Benedict Cumberbatch va juca rolul agentului KGB otrăvit Alexander Litvinenko, într-o serie limitată HBO