Britney Spears vrea să scape de tutelă: Sunt traumatizată

De: Ana Obretin / 24.06.2021, 09:39
Britney Spears vrea să scape de tutelă: Sunt traumatizată

Cântăreața americană Britney Spears vrea să scape de tutela sub care se află de mai bine de doisprezece ani, după ce a fost diagnosticată cu tulburări mintale. 

„Sunt traumatizată”, „Am mințit și am spus lumii întregi că sunt bine și sunt fericită”, a spus Spears la o audiere care a avut loc miercuri.

„Dorința și visul meu este să se termine asta”, a mai spus Britney Spears. Aceasta este pentru prima dată când artista confirmă public faptul că este nemulțumită de viața ei. Tutela este împărțită în cea asupra persoanei și cea asupra averii, iar, până în septembrie 2019, tatăl artistei, Jamie Spears, le controla pe amândouă. De mai mult de un an și jumătate, o femeie pe nume Jodi Montgomery a preluat tutela asupra persoanei, în timp ce Jamie Spears, împreună cu avocatul Andrew Wallet, controlează averea fiicei sale.

În aprilie, Britney Spears a cerut, prin intermediul avocatului ei, să vorbească în instanța, exprimându-și dorința de a deveni independentă. Samuel Ingham, un avocat care i-a fost repartizat de instanță lui Britney, a declarat atunci că artista „se teme de tatăl ei”. Acest lucru a realimentat campania #FreeBritney (#eliberați-opeBritney), orchestrată pe străzi și pe rețelele de socializare de mai mulți fani, convinși că artista este ținută împotriva voinței sale sub supraveghere.

După ce Montgomery a cerut, prin intermediul unui avocat, ca viața privată a cântăreței și a celor doi copii ai ei să fie protejată și ca audierea de miercuri să aibă loc cu ușile închise, Spears a a insistat ca totul să fie public.

„Au făcut o treabă bună exploatându-mi viața”, a spus Spears, continuând: „Așa că simt că ar trebui să fie o ședință publică și că ei ar trebui să asculte ceea ce am de spus”.

Printre altele, artista a povestit despre abuzurile la care a fost supusă, cum a fost forțată să meargă într-un turneu în 2018 și să-și schimbe medicamentele și multe alte lucruri care au făcut-o să se simtă ca o sclavă. „Nu numai că familia mea nu a făcut naibii nimic, dar tatăl meu a sprijinit asta”, a spus Spears.

„Am mințit și am spus lumii întregi că sunt bine și sunt fericită”, a mai spus Spears, explicând că a fost în stare de negare. „(Mă gândeam că n.r.) dacă aș spune suficient de des asta, poate aș fi fericită. … Sunt în stare de șoc. Sunt traumatizată. … Sunt atât de furioasă încât că este o nebunie”, a declarat cântăreața.

Spears a mai povestit că nu știa că poate depune o petiție pentru a pune capăt tutelei și că i s-a spus că va trebui să fie evaluată din nou pentru a fi posibil acest lucru.

„Mi-e frică de oameni. Nu am încredere în oameni, având în vedere prin ceea ce am trecut ”, a spus Spears despre ideea de a fi consultată de un alt specialist în psihiatrie. „Nu este bine să mă obligi să fac ceva ceva ce nu vreau să fac. … Cred cu adevărat că această tutelă este abuzivă. Nu simt că pot trăi o viață completă”, a mai spus artista.

Britney a mai spus că vrea să se căsătorească și să aibă un alt copil, dar are montat un sterilet și nu poate obține permisiunea de a merge la un medic pentru a-l scoate. Își dorește ca iubitul ei, actorul Sam Asghari, să o poată scoate în oraș și ca ședințele de terapie să aibă loc acasă la ea, astfel încât să nu mai fie vânată de paparazzi.

Pentru a ieși de sub tutelă, Britney Spears trebuie acum să depună o solicitare în instanță, a precizat judecătorul care se ocupă de caz, care a reiterat faptul că toate părțile implicate trebuie să ia în serios îngrijorările exprimate de artistă.

Interesul pentru această poveste a fost reînviat recent și prin lansarea unui documentar, „Framing Britney Spears„, care explorează starea de sănătate mintală a starului și modul, crud uneori, în care a fost tratată de o parte din presă.

CITEȘTE ȘI: Ce transformare! Britney Spears a slăbit şi arată spectaculos în costum de baie

Netflix va produce propriul documentar despre Britney Spears

Britney Spears, surpriză pentru fani! Viaţa ei zbuciumată, într-un film biografic

Foto: Profimedia Images