“Call My Agent/ Dix Pour Cent” revine cu un sezon cinci “surpriză” plus un film

De: Loredana Toma / 15.04.2021, 14:39
“Call My Agent/ Dix Pour Cent” revine cu un sezon cinci “surpriză” plus un film

Serialul francez “Call My Agent/ Dix Pour Cent” (“10%”) revine nu doar cu un al cincilea sezon surpriză, ci și cu un lungmetraj, după ce producătorii anunțaseră că cea de-a patra parte este ultima.

Potrivit acestora, producția va începe anul acesta și se speră ca lansarea să fie spre sfârșitul lui 2021 sau, cel mai târziu, la începutul lui 2022, iar acțiunea i-ar putea duce pe actori în New York. Mai mult, este foarte probabil ca multe dintre starurile din sezoanele anterioare să revină pentru noile filmări.

Seria a propulsat mai mulți actori către  succesul internațional

Pentru vedete precum actrița franceză Camille Cottin serialul a fost o rampă de lansare către succesul internațional, aceasta putând fi urmărită, în curând, alături de Matt Damon în drama “Stillwater”, dar și alături de Lady Gaga în mult așteptata producție semnată Ridley Scott “House of Gucci”.

Anunțul despre noul sezon a fost făcut de Thomas Anargyros, director executiv al studiourilor Mediawan, care se află în spatele proiectului. “Facem progrese cu filmul și vrem să terminăm producția anul acesta, astfel încât, spre sfârșitul anului sau la începutul anului viitor, să ne ocupăm de lansare”, a spus acesta, potrivit The Guardian.

Serialul, care a debutat în 2015, inițial pe platforma France 2, fiind apoi preluat de Netflix, a avut un enorm succes în Franța și la nivel internațional, fiind realizate mai multe remake-uri în țări precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și China.

Filmul este un mix al părții strălucitoare a industriei de divertisment, dar arată și toate situațiile mai puțin fericite prin care trec impresarii vedetelor, iar titlul reprezintă totodată realitatea, este chiar comisionul standard pe care agenții îl încasează de la starurile pe care le reprezintă.

Producția realizată de Aurélien Larger şi Harold Valentin, de la Mother Production, este structurată astfel încât fiecare episod se învârte în jurul unei vedete de film, iar printre cele care au apărut în sezoanele trecute se numără Juliette Binoche, Isabelle Huppert și Sigourney Weaver, cea din urmă fiind un mare fan al seriei și acceptând rolul fără ca măcar să citească scenariul, după cum a declarat chiar ea.

CITEȘTE ȘI: Sigourney Weaver – Ripley din Alien – apare în sezonul 4 al serialului Call My Agent. Va mai exista sezonul 5?

CALL MY AGENT I DIX POUR CENT sezonul 4 trailer

Filiera franceză – “Lupin” și noul val al producțiilor în streaming din Hexagon

The Crown: Istoria din spatele sezonului 4 de pe Netflix
Emily la Paris va avea şi al doilea sezon
Wentworth Miller spune că a terminat-o cu ‘Prison Break’: „Nu mai vreau să joc personaje heterosexuale”

Foto: Profimedia Images