Christopher Walken se alătură distribuției „Dune 2” în rolul împăratului Shaddam IV

De: Nicoleta Lepădatu / 13.05.2022, 10:35
Christopher Walken se alătură distribuției „Dune 2” în rolul împăratului Shaddam IV

Christopher Walken se va alătura lui Timothée Chalamet și Zendaya în „Dune 2” al regizorului Denis Villeneuve, în rolul lui Shaddam IV, împăratul Universului Cunoscut.

Distribuirea lui Christopher Walken în acest rol completează seria personajelor majore pentru a doua jumătate a adaptării lui Villeneuve a romanului științifico-fantastic al lui Frank Herbert. Actorul se alătură lui Florence Pugh („Black Widow”) ca fiică a împăratului, Prințesa Irulan; și lui Austin Butler (starul viitorului „Elvis”) ca Feyd-Rautha Harkonnen, prezumtivul moștenitor al dinastiei Harkonnen.

Villeneuve și Jon Spaihts revin ca scenariști pentru continuarea care va fi produsă de Villeneuve, Mary Parent, Cale Boyter și Tanya Lapointe, iar producători executivi vor fi Josh Grode, David Valdes, Herbert W. Gains, Brian Herbert, Byron Merritt, Kim Herbert, Thomas Tull, Spaihts, Richard P. Rubinstein și John Harrison.

Deși Împăratul nu apare în „Dune”, el este catalizatorul poveștii, trimțând Casa Atreides într-o misiune condamnată, să preia stăpânirea planetei Spice Arrakis, cunoscută și sub numele de Dune. Gelos pe puterea și respectul lui Atreides în univers, Împăratul complotează cu fostii supraveghetori ai lui Dune, Casa Harkonnen, pentru a distruge familia Atreides pentru totdeauna.

Acest plan eșuează în cele din urmă când Paul Atreides (Timothée Chalamet) și mama lui Lady Jessica (Rebecca Ferguson) evadează în deșert și îl ajută pe Paul să își urmeze destinul și să devină figura mesianică ce este cunoscută sub numele de Kwisatz Haderach și a cărui aventuri vor culmina cu evenimentele din „Dune 2”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Regizorul miniseriei „Cernobîl” îl înlocuiește pe Denis Villeneuve la cârma seriei spin off „Dune”