Drama “As Far as I Can Walk” a câștigat marele premiu al Festivalului de la Karlovy Vary

De: Ana Obretin / 29.08.2021, 11:33
Drama “As Far as I Can Walk” a câștigat marele premiu al Festivalului de la Karlovy Vary

Drama despre migrație “As Far as I Can Walk”, în regia regizorului sârb Stefan Arsenijevic, a câștigat, sâmbătă seară, marele premiu la cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Coproducția Serbia / Franța / Luxemburg / Bulgaria / Lituania, cu Ibrahim Koma și Nancy Mensah-Offei în rolurile principale, inspirată de un poem epic medieval sârb, a fost laudată de critici pentru portretizarea nuanțată a realităților vieții de refugiat. În afară de Globul de Cristal, filmul a mai fost premiat pentru cel mai bun actor (Ibrahim Koma), o mențiune specială a juriului pentru muzică, trofeul pentru cea mai bună imagine, cel al juriului ecumenic și al juriului Europa Cinemas Label.

Gala festivalului a avut dimensiuni reduse, având în vedere restricțiile impuse în contextul pandemiei. Peste 9.000 de fani au participat la proiecțiile a 144 de filme pe parcursul festivalului, un număr semnificativ mai mic decât în mod obișnuit, scrie Variety.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Dietrich Bruggemann, pentru filmul german „Nö”, în timp ce premiul pentru cea mai bună actriță i-a revenit lui Éléonore Loiselle, pentru rolul din ​​drama canadiană „Wars”. De asemenea, coproducția Irak/ Germania/ Qatar regizată de Shawkat Amin Korki „The Exam” a câștigat premiul FIPRESCI. 

Actorul britanic Michael Caine a primit Globul de Cristal pentru întreaga activitate, în cadrul ceremoniei de deschidere a festivalului.

CITEȘTE ȘI: „Plastic semiotic”, de Radu Jude, prezentat la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul lui Radu Jude „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a primit Ursul de Aur la Berlin

Foto: Profimedia Images