Festivalul de Film de la Berlin 2022: Pelicule cu Juliette Binoche, Emma Thompson, Mark Rylance și Asia Argento, în competiție

De: Ana Obretin / 19.01.2022, 14:00
Festivalul de Film de la Berlin 2022: Pelicule cu Juliette Binoche, Emma Thompson, Mark Rylance și Asia Argento, în competiție

Noi lungmetraje cu staruri precum Juliette Binoche, Emma Thompson, Mark Rylance și Asia Argento vor avea premiera la Festivalul de Film de la Berlin 2022, care va avea loc fizic, în februarie. 

Organizatorii au dezvăluit, miercuri, selecția oficială a celei de-a 72-a ediții a manifestării. Festivalul va avea loc în perioada 10 – 20 februarie. „Peter von Kant”, o adaptare regizată de Francois Ozon a capodoperei din 1972 a lui Rainer Werner Fassbinder, „The Bitter Tears of Petra von Kant”, cu Denis Menochet, Isabelle Adjani și Hanna Schygulla, va deschide evenimentul, fiind inclusă și în competiție.

În cursa pentru Ursul de Aur 2022 i se alătură titlurile ca „Both Sides of the Blade”, de Claire Denis, cu Juliette Binoche, și „The Novelist’s Film”, cu Vincent Lindon, de Hong Sangsoo, „The Passengers of the Night”, cu Charlotte Gainsbourg, de Mikhael Hers, „Rimini”, de Ulrich Seidel, „AEIOU — A Quick Alphabet of Love”, de actrița germană devenită regizor Nicolette Krebitz, „The Line”, de Ursula Meier, și „Call Jane”, debutul regizoral al scenaristului Carol Phillis Nagy.

CITEȘTE ȘI: Isabelle Huppert va primi Ursul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalului de Film de la Berlin 2022

Regizorul M. Night Shyamalan va fi președintele Festivalului de Film de la Berlin

Lista câștigătorilor premiilor de la Berlinale 2021, unde filmul lui Radu Jude a primit Ursul de Aur

Festivalul de la Berlin ia o nouă direcție, spre cinema-ul de artă

Selecția Berlinalei din 2022 nu include filme de la marile studiouri ori platforme de streaming, de tipul celor prezentate anul trecut la Veneția („Dune”, „The Power of the Dog”) și Cannes („Stillwater”, „The French Dispatch”). Aceasta este o dovadă că cei doi directori ai evenimentului, Mariette Rissenbeek și Carlo Chatrian, vor să imprime celui de-al treilea mare festival de cinema din lume o direcție „indie”, spre filmul de artă, scrie The Hollywood Reporter.

Alături de Ozon, care a proiectat mai multe filme la Berlin, inclusiv „8 Women” (2002) și „By the Grace of God” (2018), câțiva obișnuiți ai festivalului revin în competiție în acest an, inclusiv germanul Andreas Dresen, câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun regizor, pentru „Grill Point” (2002). Acesta va prezenta drama politică din viața reală „Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush”. I se alătură câștigătorul Ursului de Aur în 2012, Paolo Taviani („Caesar Must Die”), care se întoarce în capitala Germaniei cu „Leonora addio”, primul său film regizat solo, fără fratele său Vittorio, dar și cineastul canadian Denis Côté, al cărui film, „Social Hygiene”, a luat marele premiu al secțiunii Encounters în 2021. Cel mai recent film al său, „That Kind of Summer”, va fi proiectat în competiție în acest an.

Secțiunea paralelă Encounters, dedicată filmelor mai provocatoare din punct de vedere artistic sau experimentale, include „Flux Gourmet”, noul lungmetraj al regizorului britanic Peter Strickland („Katalin Varga”), drama greacă „The City and the City”, de Christos Passalis și Syllas Tzoumerkas, și „Queens of the Qing Dynasty”, de Ashley McKenzie, cu Sarah Walker și Ziyin Zheng.

În afara competiției, vor fi proiectate numeroase titluri de mare profil, inclusiv „Good Luck to You, Leo Grande”, de Sophie Hyde, cu Emma Thompson în rol principal, „The Outfit”, de Graham Moore, cu Mark Rylance, și noul film de groază al lui Dario Argento, „Dark Glasses”, cu fiica sa, Asia Argento.

Berlinale Co-Production Market, un eveniment dedicat profesioniștilor din industrie, va avea loc online

Secțiunea dedicată industriei de cinema de la Berlin va avea loc anul acesta doar online, pe fondul creșterii numărului cazurilor de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2. Guvernul german a introdus noi măsuri pentru a stopa răspândirea virusului, inclusiv solicitarea dovezii de vaccinare pentru diferite activități în interior, precum vizitele la cinema, dar până acum nu a închis în întregime cinematografele.

Printre filmele deja confirmate că vor fi prezentate la Berlin se numără drama franceză „About Joan”, a lui Laurent Larivière, cu Isabelle Huppert și Lars Eidinger, și filmul de aventură de epocă „Against the Ice”, al regizorului danez Peter Flinth, cu Nikolaj Coster-Waldau, Joe Cole, Heida Reed. și Charles Dance. Ambele vor avea premiera mondială ca gale speciale.

Anul trecut, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, a primit premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de la Berlin.

CITEȘTE ȘI: Festivalurile de film de la Berlin și Sundance nu își modifică deocamdată planurile pe fondul temerilor privind Omicron

Foto: Profimedia Images