Filmările pentru al cincilea sezon al serialului „The Crown” încep în iulie

De: Ana Obretin / 08.04.2021, 09:36
Filmările pentru al cincilea sezon al serialului

Filmările pentru al cincilea sezon al serialului Netflix „The Crown” vor debuta în luna iulie. În acest sezon va apărea o nouă distribuție de actori care joacă rolurile celor mai proeminenți membri ai familiei regale, de la starul superproducției „Tenet” Elizabeth Debicki, în rolul prințesei Diana, la Dominic West (prințul Charles), Imelda Staunton (regina Elizabeth a II-a) și Lesley Manville (prințesa Margaret).

Filmările vor avea loc sub protocoalele stricte impuse în contextul pandemiei, scrie Variety. Guvernul britanic a anunțat o relaxare a măsurilor începând din 12 aprilie, după o a treia carantină națională impusă în ianuarie. Filmările pentru lungmetraje și seriale au continuat pe tot parcursul pandemiei, în mare parte datorită acțiunilor rapide întreprinse de la început de diferite organizații din industrie, cum ar fi British Film Institute și Pact, organismul comercial al producătorilor.

Producția pentru sezonul al patrulea al serialului The Crown s-au încheiat mai devreme, chiar înainte ca Marea Britanie să intre în prima carantină națională, în martie 2020. Cu toate acestea, producătorii au reușit să lanseze seria la timp, în noiembrie.

Cel mai recent sezon a avut-o în unul dintre rolurile principale pe Emma Corrin, ca prințesa Diana, iar acest fapt a contribuit la revitalizarea seriei create de Peter Morgan, atrăgând un public uriaș și câștigând trofee, inclusiv Globurile de Aur și premiile Sindicatului actorilor americani.

Serialul „The Crown” a fost lansat în 2016 și a urmărit familia regală britanică de-a lungul mai multor perioade, începând cu sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950, cu căsătoria reginei Elisabeth și a prințului Philip. Sezonul al treilea, lansat în 2019, a sărit în timp în anii 1960 și 1970, distribuția fiind înlocuită cu actori mai în vârstă, cu Olivia Colman în rolul reginei Elizabeth. Sezonul al cincilea se va concentra pe începutul anilor 1990 – o perioadă extrem de turbulentă pentru familia regală.

Serialul se va încheia cu cel de-al șaselea sezon, care va fi situat în timp în anii 2000, ceea ce înseamnă că prințul Harry și Meghan Markle nu vor apărea ca personaje.

CITEȘTE ȘI: Actorul Ronald Pickup, cunoscut pentru rolul din „The Crown”, a murit

Costumele din “The Queen’s Gambit” şi “The Crown” expuse în expoziţia virtuală a Muzeului Brooklyn

Critics Choice Awards: „Nomadland”, cel mai bun film; „The Crown”, „The Queen’s Gambit”, cele mai bune producții TV

Globurile de Aur 2021- „Nomadland”, „Borat”, „The Crown”, ”Schitt’s Creek”, marii câștigători

“The Trial of the Chicago 7”, “Schitt’s Creek” și “The Crown”, marile câștigătoare la SAG Awards

Foto: Profimedia Images