Gala Grammy 2021 a avut audiențe minime istorice

De: Ana Obretin / 16.03.2021, 15:31
Gala Grammy 2021 a avut audiențe minime istorice

Gala Grammy 2021, difuzată de postul de televiziune CBS duminică noapte, a înregistrat audiențe minime istorice, fiind vizionată de 8,8 milioane de telespectatori.

Deşi cifrele furnizate de compania Nielsen sunt cu 53% mai mici decât anul trecut, când evenimentul a avut 18,7 milioane de telespectatori, audienţa a fost mai bună decât cea a galei Globurilor de Aur, urmărită de 6,9 milioane de telespectatori pe NBC, o scădere record, cu 63%, faţă de 2020. Anterior, cea mai mică audiență a galei Grammy a fost înregistrată în 2006, 17 milioane de telespectatori, potrivit NY Times.

Cea de-a 63-a gală Grammy a fost prezentată de Trevor Noah și a avut, ca majoritatea evenimentelor de profil de anul acesta, un format hibrid, îmbinând reprezentaţiile live cu cele preînregistrate. Taylor Swift şi Billie Eilish au fost marile câştigătoare la cea de-a 63-a gală Grammy, în timp ce Beyonce a devenit cea mai premiată femeie din istoria trofeelor muzicale. Printre artiștii care au cântat în timpul galei Grammy 2021 s-au numărat Dua Lipa, Taylor Swift, Post Malone, Cardi B, DaBaby.

CITEȘTE ȘI: The Weeknd boicotează premiile Grammy pe viață, iar Zayn Malik acuză organizatorii de favoritisme 

Talking Heads, Selena, Salt-N-Pepa vor primi trofee Grammy pentru întreaga carieră

Foto: Profimedia Images