Happy Channel va difuza miniseria britanică „Forsyte Saga” din 9 mai

De: Ana Obretin / 06.05.2021, 13:56

Miniseria „Forsyte Saga” (2002), un remake al seriei omonime din anul 1967, va avea premiera pe 9 mai, de la ora 20.00, la Happy Channel. Miniseria va fi difuzată în fiecare duminică seară.

„Forsyte Saga” urmărește povestea unei familii de clasă mijlocie superioară din era victoriană. Cele două personaje principale, Soames Forsyte (Damian Lewis) și vărul său Jolyon Forsyte (Rupert Graves), își trăiesc viețile cât se poate de diferit. Astfel, dacă Soames este o persoană respectabilă, care se ghidează după reguli și este complet îndrăgostit de Irene (Gina McKee), Jolyon este un artist cu spirit liber care își părăsește soția pentru a trăi alături de dădaca celor mici, potrivit unui comunicat remis Apropo de postul TV.

Viețile lor și cele ale urmașilor familiei se vor întretăia pe parcursul a trei decenii, iar bucuriile, dar și dramele acestora sunt prezentate emoționant în această ecranizare a celebrelor romane ale scriitorului britanic John Galsworthy, distins cu premiul Nobel pentru literatură în anul 1932, „pentru distinsa artă a narațiunii care ia forma superioară în ‘The Forsyte Saga’”.

CITEȘTE ȘI: Imagini din culisele serialului „Adela” de la Antena 1, în online și pe Happy Channel

Ilona Brezoianu și Șerban Copoț prezintă „Stand-up Revolution”, la Antena 1

AntenaPlay lansează “Legende”, cu Dan Negru. Primul episod îl are ca invitat pe Ilie Năstase

Foto: Antena Group