Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit

De: Ana Obretin / 18.07.2022, 09:47
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit, sâmbătă, în timpul unei ceremonii intime care a avut loc în Las Vegas.

Informația a fost confirmată inițial pentru CNN de o sursă apropiată actriței și cântăreței americane Jennifer Lopez.

Ulterior, Lopez a confirmat căsătoria într-un newsletter, publicat duminică, pe care l-a încheiat semnând cu noul nume, „dna. Jennifer Lynn Affleck”.

CITEȘTE ȘI: Jennifer Lopez a împlinit 52 de ani. Care sunt secretele look-ului său fabulos

Cele mai frumoase cereri în căsătorie ale vedetelor (Galerie foto)

„Aseară am plecat la Vegas, am stat la coadă pentru o licență cu alte patru cupluri, toate făcând aceeași călătorie către capitala nunților mondială”, a scris Lopez. „Cu greu am ajuns la micuța capelă albă de nuntă până la miezul nopții. Au avut bunăvoința să stea deschisă câteva minute mai târziu, ne-au permis să facem poze într-un Cadillac decapotabil roz, evident folosit cândva de rege însuși (dar dacă am fi vrut să se arate însuși Elvis, asta costa in plus si era in pat)”, a mai scris Lopez. Artista a indicat că a purtat o rochie dintr-un film vechi, iar Affleck, o jachetă din dulapul lui.

„Ne-am citit propriile jurăminte în micuța capelă și ne-am dat unul altuia inelele pe care le vom purta pentru tot restul vieții”, a scris ea. „Până la urmă, a fost cea mai bună nuntă posibilă pe care ne-am fi putut-o imagina”.

Jennifer Lopez și Ben Afflack – o saga de dragoste care a durat mai bine de 20 de ani

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au cunoscut în decembrie 2001, pe platourile de filmare ale comediei romantice „Gigli. Până în noiembrie 2002, cei doi s-au logodit, dar și-au amânat nunta în septembrie 2003, invocând „atenția excesivă a presei” privind nunta lor. Și-au anulat oficial logodna în ianuarie 2004. 17 ani mai târziu – cu copii și căsătorii cu alte persoane –, Lopez și Affleck și-au găsit drumul înapoi unul la celălalt.

Affleck a cerut-o de soție pe Lopez în aprilie anul acesta, în timp ce ea făcea o baie cu spumă. „Am fost luată pe nepregătite și m-am uitat în ochii lui zâmbind și plângând în același timp, încercând din greu să înțeleg faptul că, după 20 de ani, asta s-a întâmplat din nou, am rămas cu adevărat fără cuvinte și el a întrebat: ‘Este un DA?’. Am spus ‘DA, desigur că este un DA'”, a scris ea înte-un newsletter la momentul respectiv. 

Ben Affleck a fost căsătorit, între anii 2005 și 2018, cu actrița Jennifer Garner. Împreună, cuplul a avut trei copii: Violet, Seraphina și Samuel. La rândul ei, Jennifer Lopez a fost căsătorită, între februarie 1997 și ianuarie 1998, cu un chelner cubanez, Ojani Noa, apoi, între, 2001 și 2002, cu dansatorul Chris Judd, și apoi, între 2004 și 2014, cu cântărețul Marc Anthony, cu care împarte gemenii Maximilian și Emme, născuți în februarie 2008.

CITEȘTE ȘI: 10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)

Foto: Profimedia Images