Cele mai frumoase cereri în căsătorie ale vedetelor (Galerie foto)

De: Ana Obretin / 17.04.2022, 10:26

Un genunchi pus în pămând, un inel și o întrebare ce pecetluiește destinul – sunt ingredientele principale pentru cereri în căsătorie. Însă vedetele apelează la mijloace uneori extravagante pentru a face aceste momente memorabile, alimentate de clișeele romantice ale filmelor de la Hollywood.

În urmă cu mai bine de 15 ani, Tom Cruise, pe atunci într-o relație cu Katie Holmes, a înțeles mesajul, la fel ca prințul William, căsătorit între timp cu Kate Middleton. Cel mai recent, Ben Affleck a profitat de o baie cu spumă pentru a o cere pe Jennifer Lopez de soție pentru a doua oară. 

Iată mai jos cele mai romantice cereri în căsătorie ale vedetelor

CITEȘTE ȘI: 10 vedete care au renunțat la telefon mobil, de la Tom Cruise la Elton John

Top 10 cupluri de vedete care au început o relație în 2021

Ben Affleck și Jennifer Lopez – confortul în formă pură

Actorul Ben Affleck a mai cerut-o o dată în căsătorie pe actrița și cântăreața Jennifer Lopez la începutul anilor 2000, înainte să se despartă și apoi să se reîntâlnească, aproape douăzeci de ani mai târziu. Affleck a îngenuncheat din nou la aproximativ un an după reîntâlnirea cu starul latino. O cerere în căsătorie despre care Jennifer Lopez a povestit-o pe site-ul ei. „Sâmbătă seară, în timp ce eram în locul meu preferat de pe pământ (în baia cu spumă), frumoasa mea iubire a căzut în genunchi și m-a cerut de soție. Am fost total surprinsă și l-am privit în ochi zâmbind și plângând în același timp, încercând să-mi dau seama că, după 20 de ani, se întâmplă din nou. Am rămas literalmente fără cuvinte și el a spus: „Este un da?” Am spus ‘DA, desigur, este un DA!’ . Zâmbeam atât de tare și lacrimile curgeau pe fața mea, mă simțeam atât de incredibil de fericită și completă. Nu a fost nimic ieșit din comun, dar a fost cel mai romantic lucru pe care mi l-aș fi putut imagina… doar un moment de liniște, sâmbătă seara acasă, doi oameni promițându-și unul altuia că vor fi mereu acolo, unul pentru celălalt. Fericirea se găsește în simplitate”.

Tom Cruise și Katie Holmes – clișeul à la française

Tom Cruise s-a grăbit să o ceară în căsătorie pe actrița Katie Holmes. Pe 17 iunie 2005, la numai opt săptămâni de la începutul relației lor și în timp ce promova unul dintre filmele sale la Paris, starul francizei „Mission: Impossible” i-a oferit lui Katie Holmes un inel împodobit cu un diamant de cinci carate la Restaurantul Jules Verne situat la etajul al doilea al Turnului Eiffel. O alegere clișeu pe care și-o asumă a doua zi, într-o conferință de presă, explicând că găsește capitala Franței „foarte drăguță și foarte romantică”. Se vor căsători ulterior în Italia, în noiembrie 2006, și vor divorța șase ani mai târziu, în 2012.

Prințului William și Kate Middleton – cerere simbolică

Prințul William a avut nevoie de timp pentru a o cere pe Kate Middleton de soție. Trecuseră aproape zece ani de la întâlnirea lor pe băncile universității când acesta a decis, în timpul unei călătorii în Kenya cu prietenii, să o facă. Un loc simbolic pentru fratele prințului Harry. Într-un discurs din ianuarie 2020, el va explica: „Continentul african deține un loc foarte special în inima mea. Aici, tatăl meu ne-a dus pe fratele meu și pe mine, la scurt timp după ce mama noastră a murit. Și, atunci când am decis unde să o cer în căsătorie pe Catherine, nu m-am putut gândi la un loc mai potrivit decât Kenya pentru a mă așeza în genunchi”. Inelul de logodnă, împodobit cu un safir și 14 diamante, a aparținut anterior prințesei Diana. Un mod pentru prințul William de a-și împărtăși bucuria cu mama sa: „A fost modul meu de a mă asigura că mama nu a ratat această zi, emoția și faptul că ne vom petrece restul vieții împreună.”. Kate Middleton și prințul William s-au căsătorit pe 29 aprilie 2011. Între timp, au devenit părinții a trei copii, prinții George și Louis și prințesa Charlotte. 

Kanye West și Kim Kardashian – VIP

O zi de naștere memorabilă. La a 33-a aniversare, pe 21 octombrie 2013, Kim Kardashian avea să primească o cerere în căsătorie într-un decor  grandios. Kanye West a închiriat Stadionul AT&T din San Francisco și le-a invitat pe rudele vedetei să fie martore atunci când i-a oferit lui Kardashian un inel împodobit cu un diamant de 15 carate semnat Lorraine Schwartz. Artificii, orchestră de cincizeci de muzicieni, rapperul nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Cei doi s-au căsătorit un an mai târziu în cadrul unei ceremonii la fel de grandioase care a avut loc la Versailles și în Italia. Au divorțat anul acesta.

Lily Collins și Charlie McDowell – naturalețe

Un pulover, blugi largi și pantofi de drumeție: aceasta este ținuta pe care Lily Collins, starul serialului „Emily in Paris”, a purtat-o ​​atunci când a fost cerută în căsătorie. Logodnicul ei, regizorul Charlie McDowell, a îngenuncheat în timpul unei drumeții în natură, în septembrie 2020. Actrița a dezvăluit mai multe imagini cu acest mare moment din viața ei pe contul ei de Instagram. Pentru inelul de logodnă, viitorul mire a făcut apel la designerul Irene Neuwirth, care a creat o bijuterie cu un diamant roz. Pentru nunta lor, un an mai târziu, în septembrie 2021, Lily Collins și Charlie McDowell au rămas pe aceeași temă și au spus „da” în Colorado, în mijlocul unei păduri.

Seal și Heidi Klum – romantism glacial

Pentru a o cere în căsătorie pe Heidi Klum, în 2004, cântărețul Seal a închiriat un elicopter cu destinația Munții Stâncoși canadieni. Heidi Klum a povestit pentru publicația Marie Claire: „Acolo făcuse un iglu și plănuise totul: un pat cu cearșaf, petale de trandafir peste tot, lumânări. Foarte, foarte romantic. A fost mâncare și șampanie, apoi a plecat elicopterul. A fost puțin înfricoșător, pentru că eram cu adevărat izolați de lume. Niciun copac, nimic. A fost hardcore. Dar m-am simțit extaziată. Cei doi s-au căsătorit la mai puțin de un an mai târziu, pe o plajă din Mexic, în mai 2005, și apoi s-au despărțit, în 2012.

CITEȘTE ȘI: Megan Fox și Machine Gun Kelly se vor căsători

Kristen Stewart s-a logodit cu scenarista Dylan Meyer

Foto: Profimedia Images