Jon Voight se va retrage din carieră după ce va fi jucat rolul perfect în filmul fiicei sale, Angelina Jolie

De: Loredana Toma / 01.05.2021, 09:04

Actorul Jon Voight, în vârstă de 82 de ani, a declarat că nu se gândește să-și încheie cariera prea curând sau cel puțin nu până când nu va fi jucat rolul vieții lui într-un film al fiicei sale, Angelina Jolie.

Actorul premiat cu Oscar pentru rolul din drama “Coming Home” (1978) a menționat într-un interviu pentru CBS Sunday că visează la un parteneriat cu fiica sa, dar și că “o suspectează că ar fi dură la filmări”.

Jolie i-a călcat pe urme tatălui său, nu doar în cariera actoricească ci și în cea regizorală. Pe lângă Oscarul primit în 1999 pentru rolul din “Girl Interrupted”, Jolie are la activ șase filme în calitate de regizor, inclusiv “First They Killed My Father”(2017) și “In the Land of Blood and Honey” (2011). 

Jon Voight este mândru de fiica sa, Angelina Jolie

Actorul s-a declarat foarte mândru de fiica sa și o admiră pentru curajul și puterea cu care a trecut peste diverse obstacole, deși cei doi nu au avut dintotdeauna o relație constantă și plăcută. Părinții lui Jolie s-au despărțit, pe când ea era mică, în urma unei legături extraconjugale pe care actorul a avut-o, și abia în 2010 fostul soț al actriței, Brad Pitt, a reușit o reconciliere între Jolie și Voight.

Într-un articol pentru The New York Times, Jolie a amintit-o pe mama sa, care a decedat în 2007, vorbind despre aceasta ca fiind o persoană care și-a schimbat total percepția despre iubire atunci când Voight a înșelat-o, rămânând, de altfel, la 26 de ani, o mamă singură umbrită de celebritatea fostului soț și nevoită să renunțe la propriul vis, actoria.

Angelina este, într-adevăr, remarcabilă. Are propriul ei stil de a face lucrurile și este foarte sinceră. Mi-aș dori să joc într-un film regizat de ea, dar cred că ar fi o provocare puternică, pentru că este dură”, a precizat actorul.

Cei doi au colaborat în 2011 pentru filmul “Lara Croft:Tomb Raider”.

CITEȘTE ȘI:  Angelina Jolie dezvăluie de ce renunță la regia de film

Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt de violență domestică

Angelina Jolie și-a vândut tabloul de Winston Churchill la un preț record

Foto: Profimedia Images