„Jujutsu Kaisen 0” intră direct pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul lansării

De: Nicoleta Lepădatu / 24.05.2022, 09:06
„Jujutsu Kaisen 0” intră direct pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul lansării

„Jujutsu Kaisen 0”, film japonez de animație dark fantasy bazat pe seria manga Jujutsu Kaisen 0, un prequel al seriei manga Jujutsu Kaisen, ambele create de Gege Akutami, a intrat direct pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul lansării, cu încasări de 839.986 de lei.

În copilărie, Orimoto Rika a murit într-un accident de mașină chiar în fața celui mai bun prieten al ei, Okkotsu Yuta. Rika a devenit o apariție, iar Okkotsu a început să-și dorească și el să moară după ce a suferit de pe urma blestemului ei.

Însă cel mai mare vrăjitor Jujutsu, Gojo Satoru, l-a primit la liceul la care preda. Acolo Okkotsu își cunoaște colegii de clasă, Zen’in Maki, Inumaki Toge și Panda, și reușește să își găsească în sfârșit determinarea.

În tot acest timp, vrăjitorul malefic Geto Suguru, care a fost exmatriculat de la școală pentru comiterea unui masacru, apare înaintea lui Okkotsu și a altor elevi. În timp ce Geto militează pentru crearea unui paradis destinat exclusiv vrăjitorilor Jujutsu, aruncă o mie de blesteme asupra orașelor Shinjuku și Kyoto pentru a le extermina locuitorii. Va reuși Okkotsu să îl oprească pe Geto într-un final? Și ce se va întâmpla cu blestemul Rikăi?


Pe locul al doilea coboară ocupantul locului întâi de săptămâna trecută în box office-ul românesc de weekend, „Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, de Sam Raimi, cu Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Rachel McAdams, Chiwetel Ejiofor în rolurile principale, cu încasări de 647.468 de lei.

În film, doctorul Stephen Strange folosește o vrajă interzisă care deschide poarta către Multivers și inclusiv către o versiune alternativă a lui însuși, iar amenințarea adusă de acest eveniment pare prea mare chiar și pentru puterile combinate ale lui Strange, Wong și Wanda Maximoff.

Pe locul al treilea în box office-ul românesc de weekend se află în această săptămână „Înimă de foc: Neînfricata/ Fireheart”, de Laurent Zeitoun, Theodore Ty, cu încasări de 119.664 de lei.

În „Fireheart”, Georgia Nolan are 16 ani și visează să fie prima femeie pompier din lume. Când un piroman misterios începe să provoace incendii pe Broadway, pompierii newyorkezi încep să dispară fără explicație. Tatăl Georgiei, Shawn, este chemat de la pensie pentru a investiga disparițiile. Disperată să-și ajute tatăl și să salveze orașul, tânăra se deghizează, devenind „tânărul Joe”, și se alătură unei echipe de pompieri independenți care încearcă să-l oprească pe piroman, potrivit sinopsisului furnizat de cinemagia.ro.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești este completat de: Băieții răi/ The Bad Guys”, de Pierre Perifel (103.597 de lei), „Focul viu” (93.103 de lei), „Vikingul / The Northman”, de Robert Eggers, cu încasări de 86.625 de lei, „Sonic the Hedgehog 2” (78.429 de lei),  „Iepurele-Găină și Hamsterul Întunericului/ Chickenhare and the Hamster of Darkness” (60.095 de lei), „Downton Abbey: O nouă eră/ Downton Abbey: A New Era”, de Simon Curtis (55.935 de lei) și „Roșu aprins/ Turning Red”, de Domee Shi (43.995 lei).

CITEȘTE ȘI: Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre

TOP 5: Continuări de filme populare care nu ar fi trebuit făcute. Chiar avem nevoie de 6 „Singur acasă”?

Foto: Profimedia Images