„Madres paralelas”, de Pedro Almodovar, cu Penelope Cruz, deschide Festivalul de la Veneția

De: Ana Obretin / 19.07.2021, 15:07

Cel mai nou film al regizorului Pedro Almodovar, „Madres paralelas”, cu Penelope Cruz în rolul principal, va deschide ediția de anul acesta a Festivalului de la Veneția.

Lungmetrajul mult așteptat al lui Almodóvar, care a fost filmat în timpul pandemiei, va avea premiera mondială la Lido, pe 1 septembrie, fiind inclus în conpetiția oficială. Filmul, în care Almodovar a distribuit-o pe actrița sa fetiș, Penelope cruz, îi urmează lungmetrajului „Dolor y Gloria”, lansat în 2019, cu Antonio Banderas. Pelicula se concentrează pe trei mame imperfecte – interpretate de Cruz, Aitana Sánchez Gijón și Milena Smit – și se abate de la filmele sale anterioare care au aceeași temă, printre care se numără și „Todo sobre mi madre”. 

„M-am născut ca regizor de film în 1983, la Veneția … în secțiunea Mezzogiorno Mezzanotte”, a declarat Almodóvar într-un comunicat. „Treizeci și opt de ani mai târziu sunt chemat să deschid festivalul. Nu pot explica bucuria și onoarea și cât de mult înseamnă asta pentru mine fără a cădea în automulțumire. Sunt foarte recunoscător organizatorilor festivalului pentru această recunoaștere și sper să fiu la înălțimea așteptărilor”, a adăugat el.

„Aceasta este o întoarcere binevenită la Veneția, în competiție, pentru cel care a primit Leului de aur pentru ]ntreaga carieră în 2019, după succesul filmului ‘Mujeres al borde de un ataque de nervios’, care a marcat triumful său definitiv pe plan internațional”, a spus Alberto Barbera, directorul artistic al Mostrei venețiene.

După cum a fost anunțat anterior, „Dune”, epopeea SF cu buget uriaș a lui Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet și Zendaya, va fi proiectat în afara competiției. De asemenea, a fost anunțat „Halloween Kills”, al lui David Gordon Green, cu Jamie Lee Curtis în rolul principal. 

Cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va avea loc fizic, între 1 și 11 septembrie. Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho va prezida juriul competiției oficiale, în timp ce Jamie Lee Curtis și Roberto Benigni vor fi onorați cu premii pentru întreaga carieră. 

CITEȘTE ȘI: Penelope Cruz și Pedro Almodovar fac echipă din nou. Cineastul spaniol refuză ofertele pentru streaming

Pedro Almodovar a anunţat distribuţia viitorului său film

Filme premiate în ultimul an și noutăți absolute, de Almodóvar, Ozon, Koncealovski, la TIFF 2021

Foto: Profimedia Images