„Morbius”, cu Jared Leto, lider în box office-ul românesc în weekendul premierei

De: Ana Obretin / 05.04.2022, 08:17
„Morbius”, cu Jared Leto, lider în box office-ul românesc în weekendul premierei

Lungmetrajul „Morbius”, în regia lui Daniel Espinosa („Deadpool 2”), cu Jared Leto în rolul principal, s-a plasat pe primul loc în box office-ul românesc în weekendul premierei, cu încasări de 1.211.730 de lei.

Blestemat cu o boală hematologică rară care îl obligă să stea conectat la un aparat de purificare a sângelui timp de mai multe ore în fiecare zi, biochimistul Michael Morbius (Jared Leto, cu siguranță nu în cel mai bun rol al său de până acum) este gata de orice pentru a găsi un leac pentru sine şi pentru ceilalţi suferinzi de aceeaşi boală, inclusiv cel mai bun prieten al său, Milo (Matt Smith, „The Crown”).

CITEȘTE ȘI: 10 filme biografice cu muzicieni (Video)

10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)

Filme: Top 3 cele mai bune perechi actor/regizor din istorie

Doar că mixul propriului ADN cu cel al unei specii de liliac ce consumă doar sânge aduce atât leacul, cât şi un nou blestem: Morbius devine un vampir însetat de sânge.

Poziția a doua din box office-ul românesc a fost ocupată tot de o premieră, „Sonic the Hedgehog 2”, care a avut încasări de 864.364,45 de lei de vineri până duminică.

În al doilea film, revin în distribuție Jim Carrey, Ben Schwartz și James Marsden, în rolurile Dr. Robotnik, Sonic și, respectiv, Tom Wachowski. Li se vor alătura Colleen O’Shaughnessey (Tails) și Idris Elba (Knuckles).  Un sinopsis dezvăluit de studioul Paramount lasă să se înţeleagă că intriga acestei continuări va fi asemănătoare celei din jocul video.

„Sonic este pregătit pentru mai multă libertate, şi Tom şi Maddie acceptă să-l lase acasă în timp ce ei pleacă în vacanţă. Însă, imediat după plecarea lor, Dr. Robotnik revine, de data aceasta cu un nou partener, Knuckles, în căutarea unui smarald care are puterea de a construi şi distruge civilizaţii. Sonic face echipă cu propriul acolit, Tails, şi împreună ei pleacă într-o călătorie pentru a găsi smaraldul, înainte ca acesta să ajungă pe mâini greşite”.

Liderul săptămânii trecute, „Orașul pierdut/ The Lost City”, cu Sandra Bullock și Channing Tatum, a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 635.460,37 de lei. Loretta Sage  (Sandra Bullock) este o autoare morocănoasă de vârstă mijlocie care scrie romane de aventuri romantice centrate pe un erou fictiv pe nume Dash McMahon, care este interpretat de modelul de copertă Alan Caprison (Channing Tatum). Editorul ei, Beth, insistă că trebuie să se angajeze într-un turneu de carte cu Alan, într-un efort disperat de a o scuti pe Loretta de izolare.

După un început dezastruos, mai ales datorită popularității lui Alan în rolul personajului său Dash, Loretta este întâmpinată de excentricul miliardar Abigail Fairfax. Fairfax își dă seama că Loretta și-a bazat cărțile pe cercetări istorice reale pe care le-a făcut împreună cu soțul ei arheolog decedat. Fairfax a descoperit un oraș pierdut pe o insulă îndepărtată din Atlantic și este convins că acesta este locul „Coroanei de foc”, o comoară de neprețuit. Când Loretta refuză să ajute la descifrarea unei hărți antice a comorii, Fairfax, care se teme că locul va fi distrus de un vulcan activ, o răpește pe Loretta și o duce pe insulă.

Topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele românești este completat de: „Roșu aprins/ Turning Red”, de Domee Shi (456.379 de lei), „Batman/ The Batman”, de Matt Reeves (231.328 de lei), „Uncharted”, de Robert Fleischer (128.875 de lei), „Ambulanța: Salvare contracronometru/ Ambulance”, de Michael Bay (109.581,80 de lei), „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” (91.275 de lei), „Encanto”, de Jared Bush, Byron Howard, Charise Castro Smith (86.569 de lei), și de „Clifford: Marele câine roșu/ Clifford the Big Red Dog”, de Walt Becker (40.069,10 lei).

CITEȘTE ȘI: Filme despre care internauții cred că sunt mai bune decât cărțile pe care sunt bazate

Foto: Profimedia Images