O dramă indiană a surclasat „Închisoarea îngerilor” și „Nașul” din topul celor mai bine cotate filme pe IMDb

De: Ana Obretin / 18.11.2021, 10:43
O dramă indiană a surclasat

„The Shawshank Redemption/ Închisoarea îngerilor” a fost eliminat de pe primul loc în topul celor mai bine cotate filme de pe platforma IMDb de drama indiană „Jai Bhim”.

Astfel, potrivit platformei online specializate Internet Movie Database (IMDb), filmul indian conduce în clasament cu un rating de 9,6 din 10. Lungmetrajul, regizat de TJ Ganavel și cu starul tamil Saravanan Sivakumar, a fost lansat pe 2 noiembrie pe Amazon Prime Video, în tamilă, telugu și hindi, și se bazează pe o poveste adevărată.

CITEȘTE ȘI: Francis Ford Coppola și-a vândut o parte din podgorii pentru a-și finanța o superproducție

Netflix va publica săptămânal Topuri 10 cu filme și seriale

Top actori de la Hollywood cel mai bine plătiți. Cât câștigă Daniel Craig, Dwayne Johnson sau Will Smith

Un sinopsis al filmului spune: „O femeie însărcinată dintr-o comunitate tribală primitivă își caută cu disperare soțul, care a dispărut din custodia poliției. Un avocat de la Înalta Curte vine în sprijinul acesteia, pentru a-i găsi soțul și a face dreptate pentru ei”. Filmul a surclasat titluri legendare precum „The Godfather/Nașul”, „The Dark Knight/ Cavalerul Negru” și „12 Angry Men/ 12 oameni furioși”

În ciuda succesului său, „Jai Bhim” a fost întâmpinat cu controverse, iar lui Sivakumar i s-a oferit protecție de către poliție, la domiciliul său, în urma unor informații despre amenințări. Primul val de reacții a fost cauzat de o scenă din film în care un polițist îi dă o palmă unui alt personaj pentru că acesta vorbește în hindi în loc de tamilă. Acesta este motivul pentru care unii telespectatori au scris pe rețelele de socializare online că filmul este „anti-hindi”.

Filmul a fost, de asemenea, acuzat că a jignit comunitatea Vanniyar, care este situată în nordul statului indian Tamil Nadu. Amazon, Sivakumar și Ganavel au primit o notificare legală pentru mesajele filmului. 

Topul celor mai bine cotate filme pe IMDb

  1. „Jai Bhim” (2021) – 9,6
  2. „The Shawshank Redemption/ Închisoarea îngerilor” (1994) – 9,2
  3. „The Godfather/Nașul” (1972) – 9,1
  4. „The Godfather. Part II/ Nașul II” (1974) – 9
  5. „The Dark Knight/ Cavalerul Negru” (2008) – 9
  6. „12 Angry Men/ 12 oameni furioși” (1957) – 8,9
  7. „Schindler’s List/ Lista lui Schindler” (1993) – 8,9
  8. „Lord of the Rings: The Return of the King/ Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”  (2003) – 8,9
  9. „Pulp Fiction” (1994)  – 8,8
  10. „The Good, The Bad, The Ugly/ Cel bun, cel rău, cel urât” (1966) – 8,8

CITEȘTE ȘI: Top cele mai bune seriale ale secolului 21; ce producție ocupă primul loc (VIDEO)

Top 7 filme despre gătit care vor scoate la lumină chef-ul din tine (Video)

Foto: Profimedia Images