Rhonda Stubbins White, cunoscută pentru rolul din „Ruthless”, a murit la 60 de ani

De: Nicoleta Lepădatu / 09.12.2021, 06:49
Rhonda Stubbins White, cunoscută pentru rolul din „Ruthless”, a murit la 60 de ani

Rhonda Stubbins White, actriță de televiziune veterană care a jucat cel mai recent în rolul Agnes în drama „Ruthless”, creată de Tyler Perry, a murit luni de cancer în casa ei din Los Angeles, a anunțat o prietenă. Avea 60 de ani.

Originară din Brooklyn, Rhonda Stubbins White a studiat actoria la începutul anilor 1980 la Școala de Arte Tisch de la NYU, unde l-a avut profesor pe David Gideon și printre colegii ei de grupă a fost și Alec Baldwin.

În 1992, ea și-a făcut debutul pe ecran într-un episod din serialul NBC „Here and Now”, apoi a câștigat o nominalizare la CableACE pentru rolul din miniseria HBO din 1993 „Laurel Avenue”, regizată de Carl Franklin. Anul următor, Rhonda Stubbins White a apărut alături de Diana Ross în telefilmul ABC „Out of Darkness”.

Ea a continuat să o interpreteze pe Lady Vi în serialul „Days of Our Lives” de la NBC în 2000; dar a fost și star invitat în seriale precum „Homicide: Life on the Street”, „NYPD Blue”, „Touched by an Angel”, „Chicago Hope”, „ER”, „The West Wing”, „The District”, „Charmed”, „Southland și Shameless”. Actrița a mai fost în distribuția unor filme precum „Sunset Park”, în 1996 și „Wim Wenders’ Land of Plenty”, în anul 2004.

Foto: outnow.ch

CITEȘTE ȘI: Lou Cutell, care a jucat în „Seinfeld” și „Pee-wee’s Big Adventure”, a murit la 91 de ani

Directorul de casting și producătorul Don Phillips, care a contribuit la lansarea carierei unor actori precum Sean Penn și Matthew McConaughey, a murit

Actorul Heath Freeman a murit: starul „Bones”, „NCIS”, „ER” avea 41 de ani