Ariana Grande și Kid Cudi au lansat o piesă pentru coloana sonora a filmului Netflix „Don’t Look Up”

De: Ana Obretin / 04.12.2021, 10:05
Ariana Grande și Kid Cudi au lansat o piesă pentru coloana sonora a filmului Netflix

Cântăreții Ariana Grande și Kid Cudi au lansat o piesă pentru coloana sonora a filmului Netflix „Don’t Look Up”, cu Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence, care va avea premiera pe 24 decembrie.

În comedia Netflix, Ariana Grande și Kid Cudi joacă un cuplu al muzicii pop, Riley Bina și DJ Chello. Într-unul dintre cele mai importante momente ale filmului, duoul interpretează „Just Look Up”, o nouă piesă scrisă și înregistrată special pentru lungmetraj.

Ascultă piesa aici:

„Just Look Up” a fost scrisă de Ariana Grande, de două ori câștigătoare a premiului Grammy, de Kid Cudi, câștigător al unui premiu Grammy, de Nicholas Britell, compozitor nominalizat de două ori la Oscar și câștigător de Emmy, și de Taura Stinson, compozitoare nominalizată la Oscar, potrivit unui comunicat remis Apropo de Netflix.

Britell („Moonlight”, „If Beale Street Could Talk”, „Succession”) a produs, de asemenea, coloana sonoră a filmului și a co-scris „Second Nature”, o piesă nouă de la Bon Iver, de două ori câștigător al premiului Grammy, împreună cu liderul trupei, Justin Vernon.

„Just Look Up” va fi inclusă pe albumul „Don’t Look Up (Soundtrack From the Netflix Film)”, care va fi lansat pe 10 decembrie pe Republic Records.

În filmul regizat de Adam McKay, Kate Dibiasky (Jennifer Lawrence), o proaspătă absolventă a facultății de astronomie, și profesorul ei, dr. Randall Mindy (Leonardo DiCaprio), fac o descoperire uluitoare: o cometă care orbitează în sistemul solar. Prima problema este că traiectoria ei indică o coliziune directă cu Pământul. A doua este că nimănui nu pare să-i pese. Aparent, vestea unei comete de dimensiunea Everestului care ar putea distruge Pământul este una greu de digerat, potrivit sinopsisului oferit Apropo de Netflix.

Vezi trailerul mai jos:

CITEȘTE ȘI: “Killers of the Flower Moon”: prima imagine oficială cu Leonardo DiCaprio în filmul lui Scorsese

Leonardo DiCaprio, într-un remake al filmului danez „Another Round”, proaspăt premiat cu Oscar

Foto: Netflix