“Killers of the Flower Moon”: prima imagine oficială cu Leonardo DiCaprio în filmul lui Scorsese

De: Loredana Toma / 11.05.2021, 16:47
“Killers of the Flower Moon”: prima imagine oficială cu Leonardo DiCaprio în filmul lui Scorsese

Apple TV a dezvăluit prima imagine oficială din noua producție “Killers of the Flower Moon”, cu Leonardo DiCaprio, în regia lui Martin Scorsese. DiCaprio și Lily Gladstone joacă rolurile lui Ernest – fiul unui puternic fermier, interpretat de Robert De Niro – și Mollie Burkhart. 

“Flower Moon” este o adaptare după romanul lui David Grann și urmărește ancheta unor crime în serie care au afectat triburile indienilor  Osage, în anii 1920, după ce s-au descoperit zăcăminte importante de petrol pe teritoriile lor.

Potrivit publicației Indiewire, filmările au început pe 19 aprilie în Oklahoma, cu o întârziere de un an, din cauza pandemiei, iar, pentru moment, nu a fost stabilită o dată de lansare. Noua producție reprezintă cea mai recentă colaborare a regizorului Martin Scorsese cu actorul Leonardo DiCaprio, după filme ca “The Aviator”, “Gangs of New York”,  “Shutter Island”, “The Departed” și “The Wolf of Wall Street”. De altfel, DiCaprio a fost nominalizat la premiile Oscar pentru rolurile din filmele “The Aviator” și  “The Wolf of Wall Street.” 

Lily Gladstone este cunoscută mai ales pentru rolul lui Kelly Reichardt din producția  “Certain Women”, însă  “Flower Moon” este pe cale să devină cea mai importantă producție pentru ea, din punct de vedere interpretativ.

Din distribuția filmului mai fac parte actorii Jesse Plemons, Scott Shepherd, Pat Healy, Tantoo Cardinal, Michael Abbott Jr., Gary Basaraba precum și  Jason Isbell și Sturghill Simpson, artiști premiați cu Grammy.

“Suntem încântați să începem, în cele din urmă, producția la ‘Killers of the Flower Moon’ în Oklahoma. Faptul că putem să spunem această poveste chiar din locurile în care s-au desfășurat evenimentele este de o importanță colosală pentru noi și ne permite să venim cu o imagini originale și să oferim o descriere cât mai exactă a perioadei și a oamenilor. Suntem recunoscători companiei Apple și consultanților culturali care ne-au ajutat să aducem la viață acest proiect”, a precizat Martin Scorsese, potrivit IndieWire.

CITEȘTE ȘI: Martin Scorsese va produce un musical inspirat din viața compozitorului George Gershwin

Martin Scorsese critică industria filmului: Cinema-ul este „devalorizat” la stadiul de „conținut”

Sharon Stone l-a plătit pe DiCaprio din propriul buzunar, pe vremea când acesta nu era star

Foto: Profimedia Images