Bruce Springsteen negociază vânzarea catalogului său muzical către Sony Music

De: Nicoleta Lepădatu / 03.11.2021, 08:41
Bruce Springsteen negociază vânzarea catalogului său muzical către Sony Music

Bruce Springsteen este în discuții avansate pentru a vinde drepturile asupra muzicii sale înregistrate către Sony Music, precum și cele ale catalogul său muzical, conform publicației Variety.

În timp ce Bruce Springsteen este la Columbia Records de la Sony Music de când a semnat pentru prima dată cu casa de discuri în 1972, el a dobândit drepturile asupra muzicii sale ca parte a unei renegocieri a contractului la un moment dat în cariera sa; astfel de mișcări sunt rareori raportate, dar devin evidente când se anunță tranzacții importante precum aceasta.

Vânzarea drepturilor asupra muzicii lor este un lucru pe care mulți artiști îl refuză inițial, dar pe măsură ce ating sau depășesc vârsta standard de pensionare și încep să planifice succesiunea, aceasta devine o opțiune atractivă – mai ales astăzi, deoarece cataloagele muzicale ajung la evaluări neimaginate anterior, iar artiștii iau în considerare realitate și posibilitatea de a lăsa moștenitorilor lor un bun valoros, dar greoi; cataloagele muzicale necesitând o gestionare extinsă pentru a le optimiza valoarea.

Bob Dylan este cel mai notabil și mai profitabil exemplu în acest sens: în ultimii doi ani, și-a donat arhivele personale pentru crearea Centrului Bob Dylan din Tulsa, Oklahoma, iar anul trecut și-a vândut catalogul muzical către Universal Music Publishing pentru o sumă de aproape 400 de milioane de dolari.

Acesta poate fi și cazul lui Bruce Springsteen, ale cărui albume combinate și cataloage muzicale sunt estimate la o valoare între 330 de milioane și 415 de milioane de dolari, potrivit publicațiilor de specialitate.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Tina Turner și-a vândut drepturile asupra catalogului său muzical

DJ-ul francez David Guetta și-a vândut catalogul muzical pentru peste 100 de milioane de dolari