Controversa „Lilibet”: Meghan Markle și prințul Harry acuză BBC de calomnie

De: Loredana Toma / 10.06.2021, 18:56
Controversa „Lilibet”: Meghan Markle și prințul Harry acuză BBC de calomnie

Meghan Markle și prințul Harry s-au arătat foarte deranjați de afirmațiile unui reporter al postului TV BBC în legătură cu numele fetiței lor, născută acum câteva zile. Cei doi au spus că declarațiile reporterului BBC Johnny Dymond sunt „false și defăimătoare”.

În urmă cu câteva zile, corespondentul special pe probleme de regalitate al BBC a spus că Megan și Harry nu s-au consultat cu regina Elizabeth înainte de a-și numi fetița Lilibet, acesta fiind numele cu care regina a fost alintată de bunicul său, regele George al V-lea. În reportajul BBC, corespondentul a citat o sursă din interiorul Palatului Buckingham și a precizat că „regina nu a fost niciodată întrebată despre alegerea numelui pentru cel mai nou membru al familiei”.

Meghan Markle si prințul Harry au apelat la avocați

Potrivit BBC, televiziunea a primit o notificare din partea avocatului ducelui și ducesei de Sussex.

Presa internațională a scris, însă, că ar fi existat discuții cu regina despre alegerea numelui, potrivit Deadline.

Întreaga situație adaugă noi tensiuni în relația deja afectată dintre regină și prințul Harry și soția sa, Meghan Markle.

Pe de altă parte, BBC a fost implicat recent într-un alt scandal. O anchetă independentă a arătat că fostul reporter BBC Martin Bashir a folosit metode nepotrivite pentru a obține interviul cu prințesa Diana din 1995, mințindu-și inclusiv managerii, printre altele.

Ducele și ducesa de Sussex au anunțat, în urmă cu mai puțin de o săptămână, venirea pe lume a fetiței lor, Lilibet Diana Mountbatten -Windsor, un nume care face referire atât la străbunica bebelușului, cât și la bunica paternă, prințesa Diana.

Lilibet este a 11-a strănepoată a reginei Elizabeth. Ducii de Sussex s-au mutat anul trecut în California, pentru a trăi dincolo de lumina reflectoarelor. Decizia celor doi a creat tensiune în sânul familiei regale. Cei doi au devenit părinți prima dată pe 6 mai 2019, când s-a născut fiul lor, Archie.

CITEȘTE ȘI: Nașterea lui Lili: ce naționalitate va avea fetița lui Meghan Markle și a prințului Harry

Prințesa Diana: Martin Bashir a scăpat de o anchetă penală privind interviul-eveniment din 1995

Filmările pentru „Spencer”, în care Kristen Stewart joacă rolul prințesei Diana, au debutat în Marea Britanie

Foto: Profimedia Images