Creative Emmy Awards: „The Queen’s Gambit”, „The Mandalorian”, „The Crown”, printre marii câștigători

De: Ana Obretin / 12.09.2021, 11:07
Creative Emmy Awards:

Producțiile „The Queen’s Gambit”, „The Mandalorian”, „Saturday Night Live”, „The Crown” și „Pose” s-au numărat printre marii câștigători la gala Creative Arts Emmy Awards, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles. Ceremonia a avut loc în aer liber, într-un cort, din cauza pandemiei. 

Netflix s-a impus în rândul rețelelor și platformelor de streaming cu 12 victorii, dintre care șapte trofee au fost colectate de miniseria „The Queen’s Gambit”. Printre altele, miniseria a primit premii pentru cele mai bune costume de epocă, cel mai bun machiaj de epocă, scenografie și imagine, potrivit Variety

Gala Creative Emmy Awards, dedicată categoriilor tehnice din spatele producțiilor de televiziune – regie artistică, imagine, coafuri, machiaj, animații etc. – și organizată de obicei cu o săptămână înainte de gala Primetime Emmy, are loc anul acesta în trei părți, sâmbătă și duminică. Prima parte a avut loc în ziua în care a fost comemorată și împlinirea a 20 de ani de la atentatele teroriste din 2001, iar mulți dintre participanți au amintit de acest lucru.

Emisiunea de divertisment „Saturday Night Live” a primit trei trofee Creative Emmy, inclusiv pentru scenografie.

În mod surprinzător, „Pose”, de pe canalul FX, a câștigat premiile de stil, pentru cel mai bun machiaj contemporan, cele mai bune coafuri și cele mai bune costume. Serialul „Mandalorian” de pe Disney+ a primit trei premii, inclusiv pentru imagine filmată cu o singură cameră, în timp ce producția Netflix „The Crown” a primit două trofee, inclusiv pentru montaj.

Ediția de anul acesta a galei premiilor Emmy va avea loc pe 19 septembrie și va fi difuzată în direct pe CBS. 

CITEȘTE ȘI: Actorul Michael Constantine a murit. Câștigătorul premiului Emmy, cunoscut pentru „My Big Fat Greek Wedding”, avea 94 de ani 

„General Hospital”, cel mai bun serial dramatic la gala Daytime Emmy Awards

Foto: Profimedia Images