Două luptătoare, duminică seara la PRO TV

De: Mioara Tronaru / 26.05.2013, 10:00
Două luptătoare, duminică seara la PRO TV
Jennifer Lopez se luptă pentru propria-i viaţă şi Uma Thurman îşi duce răzbunarea la capăt, duminică seara, la PRO TV.

Duminică seara, începând cu ora 20:30, fetele rele fac legea la Pro Tv în două filme de excepţie: Jennifer Lopez spune “Destul!” în thriller-ul cu acelaşi nume, iar Uma Thurman se întoarce de la 22:45 în „Kill Bill: Volumul 2”, hotărâtă să îşi ducă la capăt planurile de răzbunare.

Departe de apariţiile “glamorous” cu care şi-a obişnuit fanii, diva latino Jennifer Lopez joacă rolul chelneriţei Slim în “Destul!”, cea căreia pare să i se schimbe norocul după ce se căsătoreşte cu Mitch, afaceristul bogat şi galant.

Visul căsniciei perfecte se transformă într-un coşmar când Slim descoperă că Mitch o înşeală şi ajunge să o abuzeze fizic şi psihic. Fugită de acasă împreună cu fetiţa ei, Slim realizează că singurul mod în care va reuşi să scape definitiv de soţul său este printr-o confruntare directă din care trebuie să iasă învingătoare cu orice preţ.

“Dacă te afli în asemenea situaţii încărcate negativ, în relaţii distructive, poţi ieşi din ele, iar puterea de a face acest lucru o vei găsi mereu înăuntrul tău. Acesta este mesajul filmului”, a declarat J.Lo, care s-a antrenat intens în stilul forţelor armate israeliene pentru rolul lui Slim.

În regia celebrului Quentin Tarantino, americanul cu două premii Oscar în palmares, “Kill Bill: Volumul 2” prezintă ce-a de-a doua parte a răzbunării “Miresei” ucigaşe (Uma Thurman), ieşită din comă după patru ani. Hotărâtă să îi elimine pe toti cei aflaţi pe “lista morţii”, principala ţintă rămâne fostul său şef, Bill (David Carradine), cel care ordonase ca ea să fie omorâtă exact în ziua nunţii. După ce doi membri au fost răpuşi de “Mireasă”, singurii supravieţuitori ai fostului clan de asasini care au trădat-o pe aceasta cu patru ani în urmă sunt Budd (Michael Madsen), fratele lui Bill, Elle Driver (Daryl Hannah) şi Bill însuşi. Ceea ce nu ştie “Mireasa” este faptul că Bill are un as în mânecă ce o va pune în faţa celei mai grele decizii din viaţa ei.

Deşi în viaţa reală spune că simţul răzbunării nu o caracterizează deloc, protagonista Uma Thurman declară că sentimentul este un catalizator puternic, fiind unul dintre ingredientele-cheie ale realizării acestui film unul incendiar –  o poveste de dragoste tragică, până la urmă. “Dacă în prima parte s-a conturat cadrul poveştii, în cea de-a doua personajele ating apogeul”, spune Thurman, dublu – nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din “Kill Bill”.

Acţiune la superlativ, suspans, răzbunare şi răsturnări de situaţie – de toate acestea vor avea parte telespectatorii Pro Tv duminică seara, de la 20:30, în thriller-ul “Destul!”, urmat de partea a doua a poveştii periculoasei “Mirese” Uma Thurman, în “Kill Bill: Volumul 2”, de la 22:45.