Kevin Spacey trebuie să plătească producătorilor „House of Cards” 31 de milioane de dolari. Care este motivul

De: Nicoleta Lepădatu / 23.11.2021, 06:03
Kevin Spacey trebuie să plătească producătorilor „House of Cards” 31 de milioane de dolari. Care este motivul

În urma unei acțiuni de arbitraj în justiție, Kevin Spacey și companiile sale de producție trebuie să plătească aproape 31 de milioane de dolari către MRC, compania din spatele „House of Cards”, după ce Spacey și-a încălcat contractul prin nerespectarea  politicii companiei privind hărțuirea sexuală.

MRC și-a întrerupt relația cu Spacey și a renunțat la un sezon al serialului în 2017, după ce mai multe persoane au reclamat că au fost victimele hărțuirii sexuale pe platourile de filmare.

MRC a depus o petiție la Curtea Superioară din Los Angeles pentru a confirma decizia acțiunii de arbitraj, după ce hotărârea a fost menținută într-un recurs confidențial.

Spacey și companiile sale, M. Profitt Productions și Trigger Street Productions, au fost obligați să plătească despăgubiri de 29,5 milioane de dolari plus 1,2 milioane de dolari în onorariile avocaților și 235.000 de dolari în cheltuieli de judecată.

Kevin Spacey a fost printre primele figuri importante de la Hollywood care au fost acuzate în urma scandalului Harvey Weinstein din octombrie 2017. Pe 2 noiembrie 2017, un cunoscut post de televiziune a dezvăluit că Spacey – vedeta și producător executiv al serialului „House of Cards” – a creat un mediu „toxic”, făcând comentarii grosolane și angajându-se în atingerea neconsensuală a tinerilor angajați de sex masculin, citând mai multe surse din echipa de producție. MRC a spus că  nu avea cunoștință despre presupusa conduită necorespunzătoare a lui Spacey pe platourile de filmare înainte ca informațiile să apară în presă.

Actorul a fost suspendat imediat în așteptarea unei anchete interne. În cele din urmă, producătorii au reziliat contractul lui Spacey, iar personajul său, Frank Underwood, a fost scos din serial.

La momentul suspendării lui Spacey, două episoade din cel de-al șaselea sezon erau în producție și cea mai mare parte a sezonului fusese scrisă. Cele două episoade au fost abandonate și producția a început de la capăt, oferind în cele din urmă un sezon de opt episoade, și nu de 13, așa cum fuseseră planificate.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Kevin Spacey și-a reluat cariera de actor, întreruptă de un scandal sexual, în America