Meghan Markle va primi despăgubiri de doar 1 lira sterlină de la Mail on Sunday, pentru încălcarea vieții private

De: Ana Obretin / 05.01.2022, 15:25
Meghan Markle va primi despăgubiri de doar 1 lira sterlină de la Mail on Sunday, pentru încălcarea vieții private

Meghan Markle va primi despăgubiri de doar 1 liră sterlină de la publicația britanică Mail on Sunday, pentru încălcarea vieții private. Tabloidul acceptă astfel oficial decizia instanței și va plăti o sumă suplimentară nespecificată pentru încălcarea drepturilor de autor.

Ducesa de Sussex a spus că bătălia ei juridică de trei ani cu compania de media Associated Newspapers, ce deține Mail on Sunday, a fost mai mult despre principii decât despre bani.

CITEȘTE ȘI: Prințul Harry și Meghan Markle au făcut publică prima imagine cu fiica lor

Meghan Markle: Soția prințului Harry a acordat primul său interviu de la controversata discuție cu Oprah Winfrey

Procesul a fost intentat de ducesa de Sussex The Mail on Sunday după publicarea unei scrisori private pe care Meghan i-a trimis-o tatălui ei, Thomas Markle. Acceptarea deciziei instanței implică și faptul că tabloidul nu va mai face recurs la Curtea Supremă. Acuzația privind încălcarea drepturilor de autor ale lui Meghan, prin publicarea unor fragmente mari din scrisoare, a fost judecată separat, potrivit The Guardian.

Mark Stephens, un avocat din domeniul media, a sugerat că acordul privind încălcarea vieții private ar fi avut o verigă slabă: „În mod normal, pentru încălcarea vieții private, te-ai aștepta la 75.000 de lire sterline până la 125.000 de lire sterline. Arată că, de fapt, ea și-a invadat efectiv propria viață privată”.

The Mail on Sunday va trebui să acopere și o parte substanțială din cheltuielile de judecată ale lui Meghan Markle, care ar putea depăși un milion de lire sterline. Totodată, Mail on Sunday și site-ul asociat MailOnline au primit ordin să publice pe prima pagină a versiunii tipărite și pe cea de pornire online că informația că au pierdut procesul, instanța precizând chiar și fonturile care trebuie să fie folosite.

CITEȘTE ȘI: Meghan Markle dezvoltă seria animată „Pearl” pentru Netflix

Foto: Profimedia Images